Maratonul International Bucuresti - povestea primului maraton

Imi aduc aminte perfect si acum ce soc imens mi-a produs fotografia de mai jos, mi-o facuse un prieten prin vara anului 2010, la unul dintre multele (pe atunci) gratare si berici.

Elefantul Dumb-o

Stiam bineinteles ca sunt supraponderal, dar ma imaginam oarecum ca fiind un tip bine facut si genul de grasut jovial si placut de toata lumea. Oglinda te minte groaznic, mintea noastra vede in bucata aceea de sticla zi de zi exact ce doreste, si de aceea este foarte greu sa ai un reality check, acesta venind la mine sub forma acestei fotografii, care mi-a schimbat viata.

Prin aprilie 2011 m-am apucat sa alerg, nu puteam mai mult de 200 metri, aveam dureri la laba piciorului, la tibii, si la un genunchi rablagit anterior. Nu cred ca imaginea unui hipopotam de 120 kg ce tropaia prin parc de cateva ori pe saptamana era foarte atragatoare, dar am trecut peste rusinea ce de acum ma insotea la fiecare pas (de acum vedeam in oglinda zi de zi numai partea goala a paharului) si am continuat sa ma chinui dar si sa progresez.

Datorita alergarii si a unei diete (nimic special, deficit de calorii, eliminarea fainoaselor, dulciurilor, si cat mai putine prajeli si alcool) am ajuns prin vara lui 2011 la 100 kg si incepuse sa imi placa tot mai mult treaba asta cu alergatul, nu imi mai era chiar atat de greu sa o fac, am insistat, asa ca pe la mijlocul lunii iulie am reusit chiar sa alerg 10 km la un antrenament (in vreo 68 minute, dar chiar nu conteaza).

Asta m-a motivat si mai mult, deja microbul era luat de mult, asa ca am inceput sa ma antrenez pentru un semimaraton, pe care l-am alergat pe 1 decembrie, in 2 ore si parca vreo 2 minute (nu e foarte relevant, ca nu masuram foarte exact distantele atunci). Deja aveam sub 95 kg si incepeam sa arat a om. :)

Dupa vreo zece luni de la isprava cu primul semimaraton, cateva semimaratoane de plat, alte cateva semimaratoane montane, antrenamente tot mai "studiate" care adunau in jur de 1100 km alergati in anul 2012, am ajuns si in prezent, adica la startul Maratonului International Bucuresti, la vreo 81 kilograme si in cea mai buna forma din viata mea.

Inscrierea la acest maraton a fost fortuita, va spun sincer ca nu imi permiteam sa platesc cei 43 Euro taxa de inscriere, dar Vodafone a oferit o sansa frumoasa abonatilor si am beneficiat de inscrierea gratuita. Am facut repede un long run de 32 km de test, care a decurs ok, si m-am hotarat sa incerc sa termin maratonul sub 4 ore.

A fost pentru prima oara cand am facut tapering, carboloading si hidratare ca la carte inainte de o cursa, am fost foarte constiincios mai ales din teama ca nu o sa termin, dar privind retrospectiv cred ca m-au ajutat foarte mult.

Piata Constitutiei in dimineata cursei

In dimineata cursei am ajuns in jur de ora 8:30 in Piata Constitutiei, am fost la o prima runda de toaleta si apoi m-am dus sa ma schimb. Pe la 9:10 eram pregatit de cursa, chip-ul la picior, numarul pe piept, gelurile la brau, am luat si un gel cu nitica apa, un antidiareic si m-am asezat la coada la wc pentru ultimele ajustari. :) Acolo am constat ca trebuia sa fi stat la coada mult mai devreme, era puhoi de popor cu aceleasi nevoi ca si ale mele, am iesit efectiv de la wc la 9:29, oarecum cu pantalonii in vine si am luat-o la fuga spre linia de start.

Eu inainte de cursa

Razvan inainte de semimaraton

Am trecut linia de start la 1min30 sec dupa startul cronometrului oficial, pacerii de 4 ore dupa care aveam de gand sa ma tin cred ca erau la vreo 500 metri mai in fata.

Startul, in dreapta imaginii maraton si semi, in stanga cursa populara

Maratonul a fost impartit pentru mine in urmatoarele etape de perceptie, hai sa le zicem faze:

1. Faza de entuziasm, care a tinut cam primii 17 km
Am plecat usurel, controlat, impreuna cu Razvan, ce alerga semimaratonul pentru prima oara, ne simteam foarte bine, mai vorbeam cu ceilalti concurenti, perceptia era pentru mine ca vizitez Bucurestiul in ritm de alergare usoara, placuta.
A fost foarte placut sa alergam printr-o Piata Unirii pustie, la fel si in Piata Alba Iulia, de unde strigau oameni de la balcoane, apoi pe Bulevardul Decebal pana spre Piata Muncii, si in jurul Stadionului National.
La km 5 am baut doar apa, iar la km 10 am luat primul gel.

2. Faza de singuratate, intre km 17 si km 28
Dupa ce am trecut de piata Unirii spre Palatul Parlamentului, Razvan s-a hotarat sa accelereze, pentru ca el era spre finalul cursei si avea resurse. Si eu aveam, ma simteam ca pe arcuri, dar evident ca era o prostie sa fortez de acum, asa ca l-am lasat sa se duca si a facut-o foarte bine, terminand in 1h53min52sec. Privind ritmul lui de pe ultimii km, e clar ca trebuia sa alerge mai repede toata cursa, dar fiind si el la primul semi i-a fost frica sa riste. Oricum, felicitari!

Semimaratonul l-am trecut in 1h56min, deci eram in grafic, chiar cu cateva minute de rezerva.
Starea mea de voie buna si relaxare a disparut oarecum odata cu plecarea lui Razvan, nu mai aveam cu cine sa mai vorbesc, lumea era in jurul meu destul de incrancenata, asa ca s-a instalat singuratatea si rutina, mai ales ca bucata cu Splaiul Independentei nu mi-a placut deloc, nici la prima tura, dar mai ales la a doua. :)
Am mai luat cate un gel la km 20 si 25.

3. Faza de concentrare, intre km 28 si km 38
Ma simteam destul de bine, dar incepusera picioarele sa ma doara, mai ales labele lor, bicepsul femural de la piciorul drept imi dadea niste bipuri destul de ingrijoratoare, ca stiam ca daca se blocheaza ala sunt halit, cursa este teminata. Asa ca m-am chinuit sa mentin un tempo constant, stiam ca am acel buffer de vreo 3 minute, asa ca am incetinit cu vreo 10 sec/km, pasi mici si rapizi, tinuta controlata, totul era mai bine decat ma gandeam eu ca o sa fie.
Am mai luat un gel la km 30 si la km 36. La km 36 eu stiam ca trebuie sa fie apa, asa ca a fost destul de neplacut sa vad ca nu mai aveau, am rugat un concurent de langa mine sa imi dea o gura din sticla lui sa imi spal gelul. Dupa vreun km am prins si o sticla de apa de la un voluntar, asa ca m-am reparat la timp. Daca la cursele montane pot sa inteleg ca raman fara apa, la astea prin oras, chiar nu imi dau seama cum se poate intampla asta.

4. Faza de distrugere/vai de mine/ce caut eu aici, intre km 38 si km 41
Ii multumesc lui Dumnezeu ca la mine a venit atat de tarziu, ca am incetinit destul de serios, undeva la peste 6 min/km, eram tentat tot mai des sa ma opresc din alergat si sa merg, picioarele parca nu ma mai ascultau si ma dureau cumplit, imi venea sa mi le musc. :))
Nu mai aveam nici apa, pe Splai era o caldura si un soare infernale, am vazut la cineva ca la soare au fost vreo 38 grade C pe la pranz, eu nu aveam nicio sapca, ce sa mai, o reala placere.
De tamponul meu de vreo 3 minute se alesese praful, eram la limita.
Din fericire se apropia finishul, asa ca am intrat in faza finala.

5. Faza de extaz/chiar il termin/sa moara dujmanii, pe ultimul km
Aia e, il termin eu pe el, nu viceversa, asa ca am accelerat sa ies in alea 4 ore. Eram rupt, alergam cu lacrimile in vant, ca Sandy Bell.

Am trecut la limita, in 3 ore 58 minute si 55 secunde, locul 73 la categoria Maraton Open Masculin, din 233 participanti.
Aveti aici toate rezultatele oficiale.

Timpii oficiali

Am primit cea mai mare medalie din viata mea, foarte frumoasa, dar greaaaaaaa!

Eu cu cea mai mare medalie ever. Dar e si frumoasa!

Dupa finish m-am simit destul de rau, imi venea sa vomit, mi-as fi taiat picioarele, iar o senzatie de sfarseala si lesin pusese stapanire pe mine. M-am chinuit sa merg sontac sontac vreo 5 minute prin piata, inainte sa ma prabusesc pe un pat dintr-un cort de masaj, unde am stat cam 10 min cu ochii inchisi. Eram rupt dar si fericit, o stare greu de definit.

Mi-am scos adidasii, inca o unghie a pierdut lupta, iar la un deget aveam un monstru de basica, efectiv o alta forma de viata imi crescuse pe picior, am spart-o ingrozit ca o sa ma atace.

Am incercat sa ma mai plimb prin piata in picioarele goale, era imposibil, iar medalia ma cocosaaaa! M-am trantit la baza unui cort si am mai zacut vreo 15 minute, timp in care am baut cred vreo 2 litri de apa.

Doi campioni in devenire

A urmat apoi cel mai lung drum catre masina posibil, se indepartase singura nenorocita cu vreo cativa kilometri fata de unde o parcasem initial.

Se pare ca am avut si sutinatori la acest maraton, din pacate nu m-am intalnit cu Alina deloc duminica. :)) Oricum ii multumesc mult, gestul ei ma emotioneaza.

Multumesc mult Alinuta Bulinuta!!!

As fi pus o poza si cu medalia, dar o sa fac maine, ca azi s-a dus sotia mea cu ea la munca sa se laude cu sotul ei la colegi. :)

Who's your daddy?

 O sa pun si ceva poze oficiale cand vor aparea.