Intre timp a aparut sansa incrierii gratuite la Maratonul International Bucuresti cu sprijinul Vodafone, am profitat bineinteles de ocazie si am alergat primul maraton cu vreo doua luni inainte de data propusa initial, adica pe 7 octombrie.
Timpul de atunci a fost de 3:58:55, locul 73/233 la categoria Open Masculin, iar povestea o puteti reciti aici.
Dupa ce am terminat maratonul din octombrie nu am abandonat programul de antrenament inceput initial, asa ca pe 1 decembrie eu aveam programata o alergare de vreo 42.2 km, iar detaliile despre cursa (traseul, taxa de participare) intarziau sa apara. Pana la urma, pe 15 noiembrie, adica cu doar doua saptamani inainte de ziua maratonului, a aparut si siteul oficial, cu formularul de inscriere, dar si cu o taxa de inscriere destul de demoralizanta, adica 90 lei.
Si eu lucrez in domeniul prestarilor de servicii si cea mai enervanta intrebare de departe intr-o discutie prestator - potential client este "Dar de ce costa atat?", asa ca nu o sa pun nicio clipa problema pretului, este o piata libera, iti permiti si vrei sa participi, foarte bine, plateste suma ceruta. Cand iti cumperi o sticla de vin de la magazin platesti pretul de pe eticheta sau o lasi in raft, nu te duci sa certi managerul pentru pretul solicitat.
Problema reala, pentru ca din pacate exista, este in alta parte. Pentru un maraton te antrenezi intre 12 si 20 saptamani, adica 3-5 luni, un amator poate participa in conditii de siguranta la maxim 2-3 astfel de curse pe an, nu este normal ca tu sa nu stii nici macar cu o luna inainte cat costa si daca iti permiti participarea la un concurs pentru care te antrenezi deja de vreo 3 luni, si sa nu afli nici pana la momentul startului care este traseul exact (pentru a iti face o strategie corespunzatoare de ritm, hidratare, alimentare). Chiar si dupa startul cursei, organizatorii si voluntarii nu erau foarte lamuriti in privinta traseului (participantii stiu cu siguranta despre ce este vorba, nu o sa intru in detalii).
Am aflat dupa vreo ora de la startul cursei ca lungimea unei ture este de 3,5 km (cu exceptia primei ture care a avut 4.1 km) si ca sunt 12 in total, asa ca am putut sa imi calculez si eu un ritm si o strategie de cursa. Stiti cu totii ca neuronii in timpul unui maraton nu prea sunt acasa, asa ca va dati seama ce usor mi-a fost si cat de exacte au fost calculele mele. Asa imi trebuie, daca nu am fost in stare sa fac credit la banca si sa imi iau ceas cu gps cu afisarea instanta a ritmului de alergare.
Trecand peste problemele de mai sus, alergarea in sine a fost extraordinara, cea mai buna vreme posibila pentru un maraton, undeva intre 5 si 10 grade C la ora startului.
O vreme superba, foto de Sorin Androne |
foto de Sorin Androne |
Chiar daca mi-am imbunatatit timpul de la maratonul din octombrie cu peste 10 minute, se putea chiar si mai bine cu cateva minute, imi pare rau ca nu am gasit si eu pe cineva sa ma traga dupa el, am terminat mult prea fresh si pe picioare cursa, ceea ce imi spune clar ca puteam mai mult. Nici traseul nu a fost ideal pentru un scoaterea unui timp cat mai rapid, fiind cateva intoarceri la 180 grade la fiecare tura, si o diferenta de nivel pozitiva cred ca de vreo 300 metri, plus ca lungimea reala (din datele afisate de organizatori) a fost de 42,5 km.
Satisfactia reusitei |
Am cam terminat anul acesta cu prezenta pe la concursuri, primul concurs pe anul viitor va fi Winter Tri Challenge pe 23 februarie, asta daca voi reusi pana atunci sa invat sa inot satisfacator, de inscris m-am inscris deja pentru ca am profitat de o oferta buna de Black Friday (50 lei) si am vrut sa ma motivez astfel pentru antrenamentele de inot. Voi merge poate si la Gerar, un semimaraton foarte interesant si extrem de bine organizat de Ro Club Maraton, ce are loc in fiecare an la sfarsitul lunii ianuarie, daca voi gasi echipa si pretul nu va fi prohibitiv.
Asadar, multumesc Ro Club Maraton si celorlalti organizatori, voluntarilor, fotografilor, spectatorilor care in multe cazuri ne-au incurajat frenetic (cantat la "toba", stropit cu parfum etc) si "colegilor" de suferinta, am inca o amintire frumoasa.
Felicitari si prietenului si concetateanului meu Vlad Vuta, "ne-am râs" si am vorbit porcarii tot drumul, a fost primul lui maraton de sosea si a trecut cu brio si de asta. :D
Vlad si pasul lui de fata mare, alerga asa repede ca iesit blurat :)) |
Felicitari pentru cursa!
RăspundețiȘtergereNe pare rau pentru timpul scurt in care a fost anuntat concursul si traseul.
Multumesc Gabi, mi-am permis criticile rerspective pentru ca am luat parte si la alte evenimente in care ati fost implicati si ati impus niste standarde.
ȘtergereBravo Viorel!
RăspundețiȘtergereCu inotul stai linistit, merge si broasca... eu asa am inceput:) si mai ai timp sa inveti pana in februarie.
Eu iti recomand Gerar, e super concurs.
Daca nu reusesti sa ajungi la el, ne vedem la Winter Tri.
Spor la antrenamente.
Multumesc, Cristi!
ȘtergereAm fost la Gerar si anul asta si mi-a placut, daca gasesc echipa vin si la anul.
Sa vedem cu inotul asta. destul de greu la 34 de ani sa te apuci de el, nu prea se prinde deloc de mine. O sa incerc in primul rand mental sa devina prioritatea mea.
Felicitări pentru timpul obţinut!
RăspundețiȘtergereŞi nu trebuie să-ţi iei neapărat ceas cu GPS! Dacă ai un smarthphone modest, sigur are GPS! Tot ce trebuie să faci este să-ţi instalezi o aplicaţie de monitorizare precum www.sports-tracker.com, www.endomondo.com, http://runkeeper.com sau altele similare! Pentru smartphone se găsesc armband-uri pe care le prinzi de braţ. Nu e o variantă la fel de elegantă precum un ceas dar e mult mai ieftină! ;) Vei vedea o schimbare majoră de percepţie a alergării când vei ştii exact pace-ul la fiecare km, distanţa parcursă, etc! :)
Şi la maraton alege mereu paharul cu isotonic în locul celui cu apă! ;)
Mult succes în continuare!
Multumesc!
ȘtergereNu prea am simtit nevoia pana la concursul asta de gps, ca am turele mele masurate in parc, dar asta cu smartphoneul este o optiune pe care o sa o iau tot mai serios in seama.