miercuri, 15 mai 2013

EcoMarathon Moieciu de Sus 2013 - sa tot alergi pe acolo, daca poti

De cand am inceput sa alerg mai serios, adica de anul trecut (ce credeati?), am tot auzit si citit ca daca nu mergi sa alergi la EcoMarathon Moieciu si Maratonul Pietrei Craiului esti cam degeaba, nu vezi ce inseamna cu adevarat placerea de a alerga in natura. Eu, ca sa fiu sincer, cu alergatul asta in natura nu prea le am, ca nu stiu daca poti numi alergare in natura tropaitul pe care il fac eu de 4-5 ori pe saptamana printr-un parc imbacsit din centrul orasului. De aceea si cam singurele pante de care am parte sunt scarile de la bloc, ca se pare ca mai nou pot considera cum ca am noroc ca stau la etajul 4 intr-un bloc fara lift.
Concluzia este ca picioarele si plamanii mei nu mai simtisera efortul de a trage la deal cu pulsul in gat si de a cobori la vale cu viteza de prin septembrie anul trecut, de la Ciucas. Despre antrenamente specifice nici nu poate fi vorba, deoarece m-am antrenat numai pentru maratoane de plat.
Dupa Maratonul International Cluj am avut o stare foarte dubioasa in care nu m-am antrenat mai deloc (vreo 40 km alergati in total nu cred ca se pot numi antrenament), ba chiar am renuntat si la dieta mea, bagand cam orice (mai ales ca a fost si 1 mai, Pastele, ). De aceea la ora startului aveam vreo 3 kg in plus fata de forma mea maxima de pana acum, de 77 kg, atinsa la Cluj.

Initial vorbisem cu prietenul meu Vlad Vuta (pe care il stiti si de la Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc) sa mergem si cu sotiile si in cazul lui copiii, la munte intr-un weekend prelungit, asa ca el a luat un cupon de pe siteul Groupon de cazare la Vila Roberto din Moieciu de Sus, dupa ce in prealabil sunase la vila si i se confirmase ca sunt camere libere pentru weekendul cu 11 mai. A trimis dupa aceea mail si a sunat la vila, unde i s-a confirmat faptul ca are cazare pentru acea data. Problema este ca nu a primit un ceva scris de la proprietarul vilei pentru rezervarea efectiva a acelui weekend. Eu m-am tot coit in dulcele meu stil propriu, asa ca in saptamana de dinaintea concursului sunam si eu la vila respectiva pentru a intreba daca mai sunt camere libere, dar bineinteles ca erau toate ocupate, asa ca nu am mai luat niciun cupon, ca nu-si avea sensul.
Am avut noroc cu treaba asta, pentru ca am gasit pe Booking.com cazare foarte convenabila la Vila Piatra Craiului din Moieciu de Jos, pe care v-o recomand cu caldura (75 lei pe noapte pe camera dubla, conditii foarte ok, curatenie, cocheta, proprietari foarte amabili).
Daca eu am avut noroc, Vlad a fost tratat ca la romani, cand a sunat sa vada daca totul este ok proprietarul vilei i-a spus ca vila lui este ocupata in totalitate de un grup ce i-au platit 3000 lei si ca nu il invata el cum sa faca turism. Normal ca s-au contrat, au parlamentat, dar degeaba, Vlad a venit pana la urma doar in ziua concursului.
Asa ca atentie mare cu aceste cupoane minune!

Aceasta este zona minunata in care s-a tinut concursul, foto Gabriela Cuzepan
Eu am ajuns la Moieciu vineri seara, m-am cazat rapid, dupa care am plecat sa imi ridic kitul de participare si sa cumpar cateva geluri Sponser. Kitul de participare este probabil cel mai bogat de care am avut eu parte pana acum, am primit tricou tehnic si sapca Salomon personalizate, un gel Sponser, un deoroll Rexona si un buff foarte frumos la sosire, doar aceste produse depasesc lejer taxa de participare, nemaivorbind de traseul foarte bine marcat si amenajat, punctele de alimentare foarte dese si bogate, atmosfera extraordinara creata de voluntari, fotografii foarte buni de pe traseu, pasta party extraordinar de bogata la final, cursele copiilor, acestea sunt, vorba reclamei, nepretuite.

Harta traseului in forma de trifoi, cu cele 3 bucle la care voi tot face referire, iar mai jos aveti profilul
Acum sa va zic ceva si despre cursa, cuvintele o sa fie destul de putine si sarace din pacate, pentru ca nu sunt suficient de poet sa descriu trairile din timpul acestei curse, mai ales ce simti cand esti in genunchi de la efort pe o panta abrupta, cu capul in pamant si tragi in bete ca animalul, la un moment dat simti ca se indulceste panta, ridici ochii din bocanci si vezi ceva de genul fotografiei de mai jos, asa ca o sa las mai mult pozele sa vorbeasca.

Bucegii vazuti din bucla 3, foto Nico Verhelst
Startul s-a dat la ora 9:00, au fost in jur de 1100 de oameni la start la cele doua probe, iar concurentii au fost rugati sa se aseze dupa performante, a fost si o zona in fata destinata in exclusivitate elitelor, ceea ce a fluidizat foarte mult startul, zic eu o idee excelenta.

Zona de start

Am plecat destul de tare, ca na, era asfalt si destul de plat, a zis Vioritza ca face legenda de la inceput, si in plus de asta auzisem ca dupa aceasta zona urmeaza un podet ingust la care stai destul de mult daca nu esti printre primii 200 participanti.

Alergare pe asfalt 3 km, foto Xtremvideo
Dupa vreo 17 minute am ajuns la podetul cu pricina, unde se circula foart fluid, am inteles ca a fost latit de organizatori si nu au mai fost blocaje, inca o mare bila alba. A inceput si prima urcare mai serioasa, vreo 2 km cu 300 m D+, am bagat botul in pamant si am tras tare in bete, inca ma simteam foarte bine.

Cum sa nu alergi pe aici? - zona Fundata, bucla 1
Am ajuns in zona Fundata unde am alergat pe niste curbe de nivel foarte frumoase, imi venea sa chiui de bucurie de bine ce ma simteam, un moment de neuitat, fara sa incerc sa fiu patetic, parca mi se umezesc ochii cand imi aduc aminte de starile de atunci. Cred ca am si gresit aici, din cauza entuziasmului am intarziat momentul hidratarii si am luat primul gel foarte tarziu, cam dupa vreo ora.

Bucla 1, ma simteam extraordinar, foto Andrei Tanasie
Bucla 1 s-a incheiat cu o coborare brutala pe Poteca lui George, dar a decurs ok, astfel incheind prima treime a concursului in 1h35min, mult prea repede pentru posibilitatile mele, dupa cum aveam sa aflu din pacat foarte repede. :)
Poteca lui George, foto Ecomarathon
La Moieciu si vacutele alearga, foto Loredana Negrea
Bucla a doua a inceput cu o urcare sustinuta spre Coltul Zilistea, unde am inceput pentru prima oara sa imi fac probleme, se facuse deja foarte cald si nu ma simteam foarte ok, cam obosit pentru unde ma aflam. Ar fi trebuit sa iau inca un gel la inceputul acestei urcari, dar am zis sa mai astept, fi-mi-ar capul al dreacu'. Am cam uitat de oboseala cand in fata mi s-a deschis o priveliste minunata cu Piatra Craiului, eram din nou in al noualea cer, a urmat o portiune superba si foarte alergabila pe Culmea Lunga
.
Cred ca aici eram pe Culmea Lunga, bucla 2, foto Flavy Teo
Cu atentie la vale, foto de Fisheye
Entuziasmul nu a tinut foarte mult, pentru ca a urmat o noua coborare destul de solicitanta spre Cheile Gradistei, de unde avea sa urmeze urcarea care mie mi-a pus capac, din pacate inca de la mijlocul concursului, spre Cheile Gradiste - Fundata, 2,7 km cu 419 m D+.
M-am taiat rau de tot aici, m-au depasit cred cel putin 20-30 persoane, efectiv dintr-o data ma taram. Am ajuns in cele din urma la punctul de alimentare din varf, unde am stat ceva mai mult sa incerc sa imi revin. Aici m-a ajuns si Vlad, care avea sa faca o cursa extraordinara.
Am plecat usurel cu el si pe coborare m-a pocnit a doua problema, niste crampe nesimtite rau de tot la cvadricepsi. I-am zis sa o ia inainte si eu m-am oprit din nou sa beau o fiola de magneziu. Eram pe la km 22 si se anunta o cursa foarte "interesanta" in continuare.
Nici nu mai stiu cum am ajuns in Moieciu de Sus la sfarsitul buclei, eram deja dupa 4 ore de concurs, m-am oprit la punctul de alimentare unde am stat cateva minute bune, recunosc ca era acolo o voce mititica in creier care imi soptea chiar sa ma opresc.

Cred ca aici eram pe bucla a treia, foto Gabriela Cuzepan
Am inceput bucla a treia dupa 4h07min, ne-a luat tare cu o urcare cu vreo 330m D+, aveam niste crampe de nu puteam sa pasesc mai mult de cativa centimetri in fata si mi se blocau tot timpul muschii. Am strans din dinti si am continuat fara sa ma opresc, ca stiam ca daca fac pauza e posibil sa nu mai pot pleca.
M-a ajutat foarte mult ca am iesit in zona La Bisericuta, unde sunt niste peisaje extraordinare, din pacate nu am fost in stare sa mai alerg pe curba de nivel ce urca usor, eram deja un zombie umblator.
Eram tumefiat pe urcarea asta, am incercat sa rad dar a iesit doar un rictus oribil
Am ajuns intr-un final si la punctul de alimentare de la Bisericuta, unde Mamaie ne dadea apa rece, zahar cubic si bomboane energizante Buff. Am bagat din toate fara numar, plus un gel de la mine, incepusem sa ma simt binisor si oarecum odihnit (probabil mai degraba drogat de la atatea rahaturi cate bagasem in mine) dar nu puteam sa fortez din cauza crampelor.
La Bisericuta, se pare ca motaiam, foto Andrei Tanasie
Asa ca am luat-o usurel la vale spre Vale Bangaleasa, unde din pacate nu am reusit sa alerg nici macar pe drumul forestier.
A urmat apoi urcarea de care majoritatea spune ca e cea mai grea, spre Poiana Gutanu, 359 m D+, am luat activatorul la punctul de hidratare de la poale si am inceput sa urc usurel.
In afara de crampele care ma chinuiau oribil, repet, deja ma simteam bine, cred ca ma odihnisem suficient in ultimele doua ore ale cursei, eram asa intr-o stare de plutire. :))

De la Gutanu am luat-o la vale destul de timid, eu speram sa fie coborare lina dar nu a fost sa fie asa, era o poteca ce alterna pasaje de coborare lina cu urcare, foarte alergabila in conditii normale, din pacate eu nu eram deloc in parametrii normali.
A urmat ultima coborare brutala a concursului, chiar inainte de linia de final, unde am si cazut si mi-am julit un genunchi si scrantit mana dreapta. Nimic grav.

Timpul final a fost de 6:35:31 si am terminat pe locul 160 in cadrul categoriei Maraton Masculin 23-39 ani dintr-un total de 251 concurenti si locul 235 din 418 concurenti ce au terminat competitia. Eu venisem sa scot undeva intre 6 ore si 6:30, cu niste sperante ascunse asa cumva de sub 6 ore. Nu sunt dezamagit atat de rezultat cat de strategia defectuosa si aproape inexistenta din timpul cursei, unde am plecat ca ghiorlanul la inceput sa rup norii, nu m-am alimentat si hidratat deloc suficient, dupa care nu am mai avut ce sa repar. Plus crampele care sunt cauzate de lipsa antrenamentului specific, poti sa iei si mama Magneziului si a Potasiului, daca nu antrenezi picioarele faci crampe, cel putin in cazul meu asa e.
Cam asa aratam la final
Felicitari lui Vlad, bravo lui, a rupt norii, a alergat exact cum trebuia, precaut la inceput si apoi din ce in ce mai repede, nici el nu prea a iesit la munte decat pe la concursuri (care conteaza enorm oricum), dar in oras a fost suficient de destept sa faca scari la stadion pana i-au iesit pe nas. Timp final 5:51:01, bravo bulache!
Ia uite aici fizic de elita
Dupa cursa ne-am indopat la pasta party, unde am avut de toate, chiar si vin! Asa da! :))

Zona de pasta party, la Centrul de Ecologie Montana, foto Andrei Tanasie
Am stat ca mustele la soare vreo 3 ore. :))
Foto Andrei Tanasie
Nu pot sa inchei povestea kilometrica fara sa mentionez cursa copiilor, felicitari sincere pentru ce au reusit sa fac organizatorii:
Ia uite aici fuleu, foto Andrei Tanasie
Ce mai poti comenta la aceasta poza, foto Traiesc sanatos
Nu pot sa nu vorbesc despre un om unic, pe care am avut onoarea sa il cunosc la acest concurs, domnul Lucian Clinciu, care a incheiat la Moieciu turul arcului carpatic, pe care l-a parcurs in 27 zile, si de parca aceasta uluitoare performanta si efort nu ar fi suficiente, a terminat Ecomarathonul in 4:13:14, pe locul 10 la general.

“In acest proiect Lucian alearga pentru o viata petrecuta mai aproape de natura si protejarea acesteia, pentru a atrage atentia asupra numeroaselor destinatii eco-turistice din Romania, pentru placerea de a descoperi inca o data frumusetea tarii noastre, pentru a fi luat exemplu si a incuraja alti pasionati in a-si urma visele!”. - text Andreea Dan


Domnul Lucian Clinciu la finalul maratonului, o fotografie ce face mai mult decat tot textul acestui articol
Sper ca nu v-am plictisit cu aceasta polologhie fara rost, EcoMarathonul nu este un concurs care se povesteste, ci se traieste, sper sa ne dea Dumnezeu sanatate sa il putem trai in fiecare an de aici incolo!

Multumiri din suflet fotografilor Gabriela Cuzepan, Mihai Benea, Andrei Tanasie, Marian Male, Flavy Teo, Nico Verheist, Neagoe Ionut, Fisheye.ro, Laurentiu Pavel, sper ca nu am uitat pe nimeni, fara contributia lor aceasta povestire ar fi fost mult mai saraca.


6 comentarii:

  1. Felicitari Viorel:) Vlad 'mi-a cedat locul' facandu-mi loc sa-l depasesc ca sa pot trece linia de sosire cu un amic. Super tare !!! :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, felicitari si tie, ai facut super cursa! Vlad a fost un bulangiu, nu putea sa ma mai astepte si pe mine vreo 3 sferturi de ora sa imi faca si mie loc. :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari! O istorisire foarte frumoasa a unui eveniment pe masura.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, felicitari si tie pentru experienta de la Strongman Run, am citit povestea de pe blogul tau pe nerasuflate!

      Ștergere
  4. excelent!! Multumesc, iar poza cu piticul este minunata!! sa povestiti, sa povestiti si sa pastram entuziasmul dupa ecomarathon tot anul, si la anu o luam iar de la inceput cu un nou start la EcoMarathon.....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Noi va multumim mult, ati facut o treaba extraordinara!

      Ștergere