Duminica 29 septembrie va invit la Stafeta Run4Freedom

Pe data de 29 septembrie are loc stafeta Run4Freedom, organizata in cadrul proiectului The NO Project powered by Bancpost in colaborare cu Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane.

Proiectul este adresat in special tinerilor si isi propune sa sensibilizeze publicul cu privire la o problema tot mai des intalnita in Romania insa nu suficient de mediatizata: traficul de persoane. 

Tinerii sunt incurajati ca prin intermediul pasiunilor lor, fie ele arta, sport, muzica, dans, film, activitați educative sau social media, sa comunice despre acest subiect si sa contribuie la stoparea fenomenului. Si pentru ca sportivii sunt oameni pasionati,  stafeta Run4Freedom isi propune sa ii aduca la un loc. 

Evenimentul are loc pe 29 septembrie de la ora 08:30, in parcul IOR si este impartit in 3 curse: stafeta pentru adulti (echipe de 4 persoane), cros pentru tineret si cros pentru persoanele cu dizabilitati. Inscrierea este gratuita si fiecare participant primeste kitul de concurs (tricou tehnic, cip cronometrare, medalie, diploma, numar concurs). 

Inscrierile se pot face pe site-ul stafeta.thenoproject.ro si in ziua concursului, in limita locurilor disponibile. Tot acolo gasiti si detalii despre traseu, concurs si despre The NO Project powered by Bancpost.

O sa fiu prezent si eu la ora startului cu un grup, as vrea sa fac o stafeta cu prieteni care sunt la inceput cu miscarea si schimbatul modului de viata sau pe care as vrea sa ii conving sa faca asta, fiind un concurs usurel ca distanta e un bun prilej sa vada si ei atmosfera de pe la un astfel de eveniment si sa cunoasca alt gen de oameni. In plus de asta nu mai exista vreun concurs cu un kit atat de generos si taxa de participare zero, iar parcul IOR este chiar un loc minunat unde sa alergi.

Asa ca ne vedem acolo!

Ciucas Trail Herbalife, povestea cursei

Sambata 14 septembrie a avut loc la Cheia o noua editie a competitiei Herbalife Ciucas, ce a avut 3 probe, semimaraton, maraton si ultramaraton (105 km).
Initial ma inscrisem la acest concurs dar din cauza ca m-am simtit destul de obosit si fara chef dupa UTF, am hotarat in ultimul moment sa nu mai merg. Acum imi pare rau ca nu m-am dus, pentru ca am auzit ca oamenii de la Alpacces (Dragos si Alexandra State) au facut treaba buna, in ciuda problemelor de un romanism atroce de care au avut parte in organizarea acestui concurs.
Ma bucur ca au ramas doar ei ca organizatori pe viitor si nu putem decat sa speram la o competitie la inaltime la anul, pe care nu vreau sa o mai ratez.

Pe prietenul si colegul meu de la UTF, Vlad Vuta, bineinteles ca l-a mancat in cur si nu a putut sta acasa, asa ca l-am rugat pe el sa scrie o povestioara a cursei si ceva impresii. Nu-l loviti cu pietre, e la inceput. :)

Nu prea au aparut poze inca, asa ca e destul de sarac articolul la acest capitol, o sa incerc sa-l imbunatatesc pe parcurs.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pe o vreme infecta de nu iti venea sa scoti nici un deget afara (nu putem sa nu ne gandim la concurentii de la ultra care au avut startul la ora 6 dimineata), pe la ora sapte  ne urnim si noi din Ploiesti, adica eu impreuna cu Mircea, fratele meu, precum si cu doi prieteni foarte buni,  Catalin si Silviu. Ajungem in Cheia unde ploaia se mai rareste insa fara a se opri complet, dar si temperatura scazuse simtitor. Desi plecasem de acasa cu idea de a nu participa daca vremea se mentinea ca in Ploiesti, in cele din urma ma decid sa alerg.

 

Traseul de maraton

Ridicam kiturile (destul de consistente data fiind problem aparute pe ultima suta de metri a organizarii acestui concurs…), ne echipam si zgribuliti de frig asteptam cu nerabdare startul. Spre fericirea noastra chiar inainte de ora zece ploaia se opreste de tot, fara a ne mai picura deloc pe parcursul intregii curse, ba spre final iesise si soarele. Toate bune si frumoase pana la primele pante din padure, acum adevarate partii de namol.

 

START!

Ajungem in valea Poiana Stanii in pluton oarecum compact eu cu Mircea si Silviu, dupa aproximativ o ora. Catalin nu a fost cu noi, el participand la semi. De la intrarea in chei ma desprind de baieti si dupa inca 2 ore si 20 ajung la cabana Ciucas de unde pornesc spre varf. Pe varf  ceata de vedeai la maxim 5 metri cu reale sanse de a te rataci (lucru de altfel ce s-a si intamplat cu cativa concurenti) data fiind lipsa voluntarilor in acel punct. Aceeasi problema si la intersectia unde se separa traseul de ultra care merge in Pasul Bratocea de cel de maraton care o ia pe sub Tiglai. Ajung inapoi la cabana Ciucas dupa 4 ore si 50 de minute de la start si dupa calculele mele stiind ca e posibil ma decid sa trag pentru a iesi sub 6 ore. Lucru ce s-a  si intamplat de altfel, 5.43 timpul final. 

Dupa 6 ore si 23 minute, respectiv 25 de minute sosesc Silviu si Mircea, timpi deloc rai daca tinem cont de faptul ca sunt proaspat inoculati cu microbul alergarilor montane.

 

Mircea, Vlad, Silviu si Catalin

Ca si concluzii finale pot spune ca am petrecut o zi frumoasa alaturi de oameni dragi pe o vreme ce nu parea deloc sa tina cu noi dar care in final s-a dovedit a fi excelenta.

Cu toate micile lipsuri doresc sa felicit adevaratii organizatori, Alexandra si Dragos State impreuna cu cei din jurul lor pentru efortul extraordinar (in primul rand financiar, dar nu numai- Prietenii stiu de ce!!) pe care l-au depus pentru a ne oferi o frumoasa cursa de trail running.

Al dumneavoastra,

Vlad Vuta

-------------------------------------------------------------------------------------------------------

Serban Chiurlea a terminat Tor des Geants

Azi dimineata, la ora 07:01, dupa aproape 6 zile, startul avand loc duminica la ora 10:00, Serban Chiurlea a terminat pe locul 91 din 700 de participanti, una dintre cele mai grele curse de trail running din lume, Tor de Geants, cu o lungime de 330 km si o diferenta pozitiva de nivel de 24.000 m D+, adica vreo patru Bucegi 7500 puse cap la cap, o performanta incredibila, la care nu poti decat sa visezi (doar ca nu prea stiu daca e vis frumos sau cosmar).


Cursa am mai fost terminata de un roman, Corin Zinz, la ora 14:10, locul 129.

Siteul oficial al competitiei este aici iar povestea detaliata si foarte emotionanta a cursei, spusa chiar de domnul Chiurlea o puteti citi aici.

ULTRA Trail Fagaras, 06-08 septembrie 2013, povestea unui super weekend

Ma cunosc cu Vlad Vuta de prin '95, am facut amandoi liceul in clase vecine si eram inca de pe atunci destul de apropiati, avand cam aceleasi preocupari, bineinteles toate extrascolare. Viata, asa cum e ea perversa, ne-a indepartat, el pastrand o pasiune puternica pentru munte si eu facandu-mi noi pasiuni, cu totul nesportive.

S-a intamplat insa sa ne revedem mai intai prin pozele cu ceilalti concurenti pe la maratoanele montane, iar apoi sa ne intalnim si fizic si sa reluam legatura. Ne-am simtit instantaneu pe aceeasi lungime de unda, fiind legati de caractere si opinii similare, asa ca am incercat sa iesim impreuna pe la competitiile de la munte si la unele antrenamente. Parteneri la concursurile pe echipe nu am reusit insa sa mergem, asa ca atunci cand mi-a propus a alergam impreuna UTF-ul de anul acesta nu am ezitat sa accept, desi eram destul de speriat de cheltuielile aferente.

Pana la urma am dat la niste oameni in cap pe strada si am facut rost de bani, asa ca in dimineata de vineri 6 septembrie am plecat spre Avrig, unde am ajuns pe la ora 13:00, un pic prea devreme pentru organizatori care de-abia ajunsesera si ei, asa ca ne-au rugat sa revenim in jur de 15:00. Nu ne-am suparat, pentru ca in Avrig sunt doua obiective turistice foarte interesante, pe care oricum doream sa le vedem.

Panorma Avrig iarna, preluare de pe valeaavrig.ro

Primul loc pe care vi-l recomand sa-l vizitati este resedinta de vara a guvernatorului Samuel von Brukenthal, construita pe o mosie intinsa, la sfarsitul secolului al XVIII-lea, după modelul palatului Schönbrunn din Viena. Clădirea în stil baroc are formă de U cu un corp central şi 2 aripi laterale. Aici a fost expusă renumita colecţie a baronului Brukenthal formată din 212 tablouri şi 129 gravuri, în prezent găsindu-se la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Pe perioada comunistilor a fost transformata in sanatoriu TBC, iar dupa revolutie, asa cum s-a intamplat cu majoritatea constructiilor de acest gen, a fost abandonata, ajungand la un grad foarte inaintat de degradare.

"Palatul a deţinut şi unul dintre cele mai frumoase parcuri, organizat în terase care coboara spre lunca Oltului. Suprafaţa de peste 20 hectare a fost amenajată după modelul grădinilor franţuzeşti, cu fântâni arteziene, o scară splendidă şi mai multe alei laterale, vaze, bănci, statui de piatră, şi o oranjerie, în care se cultivau curmali, migdali, nucşoară, pepeni şi ananas. În grădină probabil fazanii trăiau în libertate. În partea Olandeză se cultiva o varietate luxuriantă de flori, mirodenii şi zarzavaturi, iar în grădina Engleză s-a realizat un peisaj cu pajişti largi, pomi izolaţi şi pâlcuri de copaci." (Sursa aici)

Dupa 2010 s-a inceput o reamenajare a gradinilor, care incep sa arate foarte interesant, aducand timid aminte de luxul de altadata.

Gradina Palatului Brukenthal, sursa valeaavrig.ro

Al doilea obiectiv vizitat de noi a fost Biserica evanghelica din Avrig. "A fost construită în secolul XIII, în stil romanic. A fost fortificată la începutul secolului XVI. Are un frumos portal sculptat pe portalul de vest. Este o biserica cu o singură navă. Altarul a fost construit în 1805, iar orga în anul 1807, probabil de Johannes Prause. Cel mai vechi obiect al bisericii este cristelniţa oferită de Jacob Zacharias în anul 1715. Turnul clopotniţă găzduieşte un clopot turnat în 1777. Alte două au fost luate pe timpul primului război mondial. Ceasul turnului a fost donat de Samuel Brukenthal în 1770." (Sursa aici)

Cand am intrat in curtea bisericii parca am patruns in alta lume, alta coordonata temporala, chiar glumeam ca parca ne vezi ca iesim in Avrig dupa 5 minute si ne trezim ca e luni si concursul s-a terminat. Am socializat si cu paznicul bisericii, un sas simpatic ce parea parca si el din secolul XIX (cred ca era sas dupa bancul deloc magulitor cu romani pe care ni l-a spus).

Biserica evanghelica fortificata, sursa valeaavrig.ro

Am terminat cu mica noastra vizita prin trecut in jurul orei 15:00 si ne-am intors sa ne inscriem si sa ne primim kiturile de concurs. Am platit 565 lei de echipa (yes, I know) si ne-au fost date numerele de concurs, doua harti ale etapelor din munti si niste geluri si batoane. Mai trebuia sa existe in pungi ultimul numar al revistei Alerg, pe care unii l-au primit in seara acelei zile, eu nu am fost pe faza sa iau o revista, si cate un tricou tehnic personalizat, pe care ni s-a spus ca o sa-l primim prin posta ulterior.

Prima etapa era una de prolog, o alergare prin Avrig de 4 km, mai mult de publicitate si popularizare a alergarii, prilej cu care au fost prezentate si echipele.

Echipa DUBLUVE, numarul 3

S-a dat startul la ora 17:00, asa cum era de asteptat s-a pornit destul de tare.

Startul din Avrig

Dupa ce alergai cam 2,5 km pe strazile orasului Avrig, traseul trecea prin gradina palatului Brukenthal, de care am vorbit anterior.

Pe la km 3, cu inima in gat

La final au fost si niste scari de urcat, ca sa ne aducem aminte de ce am venit.

Poza de pe scari, Vlad e in stanga fantanii, eu in dreapta ei

Urca nehalitu' cate doua trepte, d-abia m-am tinut dupa el

Am terminat etapa prolog in timpul de 00:17:09, un ritm de 4:15min/km, binisor zic eu.

A urmat apoi hidratarea cu un suc proaspat de mere absolut delicios, eu am avut ceva emotii bandu-l dar din fericire nu a avut niciun fel de repercusiuni asupra stomacului meu, in timp ce in piata din centrul orasului se desfasura un fel de spectacol de cantece si dansuri populare al unor scoli din zona. Nu stiu daca a fost organizat special pentru aceasta competitie sau e ceva normal pe acolo, oricum, reusit, talentati copiii.

Ne-am dus dupa aceea pe la masini sa iesim din "shpandexuri" si sa ne bagam in toale mai de oameni normali, am asistat la sedinta tehnica pentru etapa de a doua zi si apoi, vorba lu' mamaie, cu catel si purcel, ne-am mutat la urmatoarea tabara, Pensiunea Ghiocelul, la vreo 8 km de Avrig, mai in inima muntelui, punctul de start pentru ziua urmatoare.

Noi nu prea cunoastem alti concurenti si nici nu prea ne baga nimeni in seama, noi fiind mai slabi asa si cu toale mai ieftine, asa ca am socializat doar cu echipele Morometii, doi baieti foarte simpatici, ploiesteni de-ai nostri, si cu Daniel si Ely, habar nu am cum s-a numit echipa lor, niste cunostinte mai vechi.

Serban si Alex, adica echipa Morometii

Echipa 48, Daniel si Ely

Cu intelepciunea lui proverbiala Vlad a luat doua corturi la el, pentru prima seara urmand sa punem unul mai de vara asa, intr-o poienita de langa cabana. Pana am pus cortul, ne-am facut bagajele pentru a doua zi si am mancat ceva s-a facut in jur de 22:00, asa ca ne-am bagat la somn. Desi am avut sac de dormit si izopren bune si m-am imbracat destul de gros, spre dimineata se facuse destul de racoare. Eu nu am dormit mai deloc, si din cate mi-a zis Vlad si el a avut o noapte de cacat, asa ca perspectivele nu erau deloc roz.

La ora 6:00 ne-am trezit sa strangem lucrurile si sa ne pregatim de etapa cea mai grea, cu o lungime 35,3 km (am auzit de la altii ca ar fi avut 37 km, noua ne-au iesit putin peste 32 km, ciudat lucru si cu GPS-urile astea) si o diferenta pozitiva de 3120 m.

Startul de la ora 7:30 ne-a luat tare, am plecat intr-o panta sustinuta chiar din zona corturilor pana la iesirea in forestier, dupa care a urmat o alergare in urcare usoara pe forestier in lungime de 5-6 km. Vlad nu prea a avut chef sa alerge pe aici, il cam incerca si cacarea asa ca s-a oprit prin tufisuri, asa ca m-am distantat destul de mult spre cabana Barcaciu. Dupa vreo ora si ceva de la start m-a intepat o viespe de spatele genunchiului drept de am crezut ca a plecat cu el in dinti, nu stiu ce naiba au viespile cu mine de la o vreme, am patit-o si in Crai destul de rau in urma cu doua saptamani. Am lalait-o sub cabana Barcaciu ca sa il astept si pe Vlad, cred ca timpul normal era de 1h40min, noi am ajuns dupa 1:50. Am baut vreo doua ceaiuri calde si aromate si am taiat-o spre cabana Negoiu.

La Barcaciu

Eu am facut o mare greseala, nu am luat camelbackul la mine si am fost nevoit sa beau in bidoane, la care aveam acces numai daca mi le dadea Vlad sau imi dadeam jos rucsacul, asa ca in aceasta prima portiune in care am mers mai mult singur nu am prea baut si aveam sa o simt mai tarziu.

Drumul spre Cabana Negoiu si apoi Caldarea Mieilor de sub Varful Negoiu se facea pe niste curbe de nivel ce te invitau parca la alergat, dar terenul era destul de dubios, santuri acoperite cu iarba, asa ca nu prea stiai unde calci, asa ca nu am fortat, am mers-o la pas alert ce se transforma pe unele portiuni in jogging usor.

Superb, sa tot alergi

Dupa 3h30min am ajuns in postul de control si hidratare din Caldarea Mieilor, chiar sub Negoiu, unde am stat poate 15 minute, am mancat, baut si Vlad si-a oblojit o bashica.

Eu am urcat prost dupa aceea portiunea spre Negoiu, probabil incepuse sa se simta ca nu ma hidratasem foarte bine pana atunci, pe langa acul Cleopatrei nu mai aveam niciun chef, mergeam din inertie. Vlad o luase destul de mult in fata, asa ca nici pe aici nu am baut suficient. Pana la urma am iesit in varf dupa vreo 5 ore, de unde a urmat o coborare spre lacul Caltun.

Cred ca aici eram pe Negoiu

Aici trebuia alergat, dar m-am speriat pe lespezile alea cand era sa cad si sa dau cu mecla de una dintre ele, asa ca am lasat-o mai moale, ajungand la Caltun dupa vreo 5 ore si 40-50 minute. Initial, organizatorul concursului, Lucian Clinciu, pusese aici un termen limita de 6 ore, dar vazand probabil ca nu ajunsesera nici jumatate de echipe in timpul respectiv, a renuntat la asta, permitandu-le tuturor care se simteau in stare sa continue.

Saua de deasupra lacului Caltun cred ca e asta

La lac am vazut ca o echipa favorita la podium feminin, Fetele Sponser, se oprisera, deoarece Andreea Dan isi scrantise glezna destul de urat, parand ca nu mai poate continua. Le-am dat si noi niste pastile, un spray si ulterior Vlad le-a dat si betele lui. Dupa care fetele au taiat-o. :)

Lacul Caltun

De la lacul Caltun a urmat o urcare destul de imputita pe Varful Laitel, unde deja ma cam taiasem, eram deshidratat, ma luasera crampele la picioare, magneziu n uaveam la mine ca deh eu nu mai fac crampe, a luat Vlad betele mele si eu am mers cu un bidon in mana sa beau constant. Pana in saua Paltinul am mers destul de prost, dupa care a urmat o coborare frumoasa spre Balea pe care mi-am mai revenit asa ca am dat drumul la picioare.

Foarte aproape de Balea

Am stat la punctul de hidratare de la lac in jur de 5 minute, unde ne-am indopat cu izotonic, halva, cascaval, biscuiti si alte minunatii, dupa care am luat-o in sus spre saua Capra. Avand in vedere ca toate urcarile din ziua de sambata au mers prost, nici asta nu avea cum sa fie altfel, eu am cam mers din nou la pas de turist.

Din saua Capra a urmat o coborare infernala spre finishul de la Conacul Ursului, ce parea ca nu se mai termina. Aici, nestiind exact traseul, am gresit, trebuia fortat imediat de la coborarea din sa si pana sub lac, unde poteca este definita clar si alergabila, dupa aceea devine un infern de iarba si pietre.

Am ajuns la finish dupa 9:31:45, pe locul 12 la masculin, din vreo 20 echipe. Din pacate au abandonat 3 echipe, printre ele si prietenii nostri de la Morometii, din cauza genunchiului drept al lui Alex.

Finish etapa a II-a

A urmat o seara foarte placuta petrecuta la Conacul Ursului, unde ne-am bagat piciorusele in raul foarte rece si am savurat o berica, am mancat niste paste foarte bune si lactate oferite de organizatori si ne-am bagat si noi in seama cu cine trecea pe langa noi. Morometii au plecat spre casa, iar noi am ramas sa socializam doar cu Daniel si prietena lui. Pe la ora 22:00 ne-am bagat la somnic, de data asta intr-un cort upgradat si uscat, asa ca a fost confortul mult mai mare fata de prima noapte si am putut dormi si noi mai mult.

Inevitabil a venit si dimineata urata si rea, as mai fi bagat niste somn dar aveam treaba de facut. Etapa a 3-a presupunea parcurgerea unei distante de 32,4 km cu o diferenta de nivel pozitiva de 2300 m, se anunta mai usoara decat cea de sambata, dar destul de tehnica, cu 3 hopuri importante de trecut, Fereastra Zmeilor, varful Mircii si varful Vistea Mare.

 

Nu prea mai zambea nimeni la start

Am plecat in mars fortat pe cei 7 km de Transfagarasan, am ales sa nu alergam aceasta portiune de frica sa nu ramanem fara resurse prea devreme, urcarea era destul de sustinuta si oricum nu am fi castigat mare lucru, maxim 15-20 minute.

Pe Transfagarasan, noi suntem aia din stanga jos

Poteca a inceput efectiv sub Refugiul Zmeilor, dupa care am bagat la deal pe portiune destul de sustinuta spre Trei Pasi de Moarte. Dupa aceea a urmat o alergare pe creasta cu o lungime de vreo 14 km, trecand pe rand pe sub varful Arpasul Mare, pe varful Mircii, lacul Podul Giurgiului, saua Podragu, varful Vistea Mare, Fereastra Mica a Sambetei, curba de nivel pe sub varfurile Galasescu si Slanina si apoi Fereastra Mare a Sambetei. Desi am prins vreo 3 echipe pe aceasta portiune, probabil trebuia sa ii dam mai tare, mai ales pe urcari. Nu am mai facut greseala de sambata si am stat aproape de Vlad, care imi dadea bidonul constant sa ma hidratez, asa ca ma simteam bine si in forma, doar spre final a intervenit oboseala si lipsa de chef sa mai trag, imi reprosez acum un pic ca nu am mers mai repede.

Din Fereastra Mare a Sambetei urmeaza o coborarea luuuuuunga spre cabana Valea Sambetei, ce trece prin vreo 3 caldari succesive, coborare pe care iarasi nu am bagat parca la maxim, desi eram spre final, mai mult ne-am intins la vorba.

Fereastra mare a Sambetei, vazuta dinspre cabana

Dupa ce era sa cad in bot fix in curtea Salvamontului de la Sambata, am bagat tare spre finis, trecusera in jur de 7 ore si imi doream sa terminam in sub 8 ore, desi Vlad zicea ca nu prea e posibil. Asa ca am rupt basica, am tras de el pana la refuz, el de frica a bagat si un gel si un activator sa se tina dupa mine, eu ca un papagal nu am luat nimic ca nu imi gaseam activatorul (nici pana azi nu am descoperit unde ma-sa l-am pus), dar ma simteam foarte bine asa ca i-am dat bice.

Cam la 4 km de finis, inca zambeam

Am intrat tare de tot in forestierul dinspre finis, alergam cu vreo 4:30 min/km, dupa atata cursa, era repede, credeti-ma. :) Asa ca m-am taiat cu vreo 2 km inainte de final, nu mai aveam chef de nimic, betele atarnau de parca aveau o tona, limba era pluta de la sete si picioarele nu mai vroiau. Vlad era disperat, ca el tocmai se drogase cu vreo 20 minute in urma, nu avea stare, asa ca mi-a luat si betele mele, mi-a infipt in brate un bidon sa beau din el si da-i bataie, de data asta nitel mai incet, dar oricum alergam destul de vioi. Cu 1 km inainte de final i-am cerut betele sa nu trec linia de sosire ca un luzer si am terminat amandoi in 7:46:02, locul 13 la masculin, de data aceasta din 17 echipe ramase.

Poza de finish

Eu aveam genunchiul in care ma intepase albina cat capul de mare, am crezut ca e luxat prima oara, am stat nitel pe iarba dupa care m-am dus sa fac un dus si m-a schimbat in niste toale curate si mai confortabile, in care bineinteles ca aratam circ, asa ca Vlad s-a simtit obligat sa ma imortalizeze.

Shogadele de campie, in habitaclul lui nenatural, muntele

Am fost la un restaurant de langa finish unde am baut doua ciorbe si niste beri foarte bune, iar apoi am fost sa vizitam manastirea Brancoveanu din Sambata, un loc absolut minunat, despre care puteti citi mai multe aici.

Manastirea Sambata, foto Ciprian Biclineru

In jur de ora 19:00 au terminat toate echipele, asa ca s-au facut clasamentele generale, iar noi, printr-o ciudatenie a aritmeticii, cu toate ca in ziua a doua am iesit pe 12 iar in a treia pe 13, am terminat in cele din urma pe locul 15 din 17 echipe finishere la masculin, cu timpul total de 17:34:56 si probabil cam pe locul 25 din vreo 45 de echipe ce au terminat la General (inca nu au aparut rezultatele oficiale pe site, asa ca nu pot decat sa presupun). Stiu ca pare o performanta de cacat, am fost si noi dezamagiti si suparati de locul obtinut, dar gandind acum la rece, probabil din cauza sumei mari de bani pe care trebuie sa o platesti (nu zic ca e scump concursul, sunt convins ca Lucian pierde cu el si o face din pura pasiune, spun doar ca e o suma mare de bani pe care trebuie sa o ai ca sa participi) au participat numai greuceni, si uitandu-ma pe timpii obtinuti ni se confirma asta. Fiind un concurs de nisa nu a mai venit masa de oameni pe care in mod normal o depasim si noi pe la concursuri de ajungem in prima treime/jumatate, asa ca am terminat la coada plutonului cu cei buni. Asta e situatia, e extrem de demoralizator sa alergi la antrenamente minim 2500 km pe an, poate peste 50.000 metri diferenta pozitiva de nivel si sa fii un carnat. Spre exemplu am vazut duminica dimineata, inainte de ultima etapa, un favorit ce abia mergea de febra, iar la intrebarea noastra ca ce a patit ne-a raspuns ca e prima alergare de anul asta, in rest a bagat numai bicicleta. Aia e bai nene, cand s-au impartit coaiele, unii au primit cate 3, inclusiv fetele participante, pentru noi a ramas doar cate jumatate. Noi alergam, dar degeaba. Citesc pe alte bloguri si forumuri povesti de pe la curse, toti aia din primul pluton fac niste curse de tot cacatul, nu se simt bine deloc, sunt neantrenati, mananca si se hidrateaza foarte prost, dar pana la urma tot castiga sau ma rog, sunt in frunte. Ei bine, noi chiar putem sa spunem cu mana pe inima ca am facut o cursa buna, ne-am simtit bine, poate daca trageam la maxim ca turbatii fara sa mai ridicam ochii din poteca mai castigam cel mult o ora per total, urcam un loc doua, mare sfaraiala. Ala e nivelul, noi si cand mergem foarte bine suntem de toata jena.

Pariticipantii de la masculin ramasi la premiere, aparem si noi in stanga sus

Dupa o festivitate de premiere ce a tinut pana in jurul orei 22:00, am plecat cu un autocar sa ne recuperam masina de la Pensiunea Ghiocelul unde o lasesem in prima zi, iar spre 3:00 dimineata am ajuns si noi la Ploiesti. Vlad trebuia sa se trezeasca la 7 sa plece la servici. :))

Iesirea a fost minunata, o sa o tin minte multa vreme de aici incolo, e adevarat ca am cheltuit niste bani pe care nu prea ii aveam nici eu nici Vlad la momentul asta, dar a meritat, atat datorita Fagarasului pe care il mai vizitasem in tineretile tulburi deci nu prea se pune, cat si celorlalte obiective vizitate si a oamenilor misto pe care i-am cunoscut. Am avut si noroc de o vreme absolut senzationala, cred ca cea mai buna vreme de munte posibila.

Eu o sa iau o pauza, mai vroiam sa particip anul asta la semimaratonul de la Ciucas, la MPC si la Azuga Trail. Probabil voi mai participa cel mult la MPC, sunt putin demoralizat de sumele pe care le platesc ca sa fiu la coada, prefer parca sa ma antrenez pe gratis. Voi mai reflecta la treaba asta si mai vedem.

Siteul oficial al UTF-ului este aici.
Multumim pentru pozele din timpul concursului lui Fodor Corina Maria, Silviei David si lui Adi Bostan, Alex Barli.
Materialele despre obiectivele vizitate le gasiti aici: Manastirea Brancoveanu, fotografii cu Manastirea Brancoveanu realizate de Ciprian Biclineru, Palatul Brukenthal Avrig, Biserica evanghelica fortificata.
Fotografiile din articol cu biserica fortificata si resedinta de vara Brukenthal le-am preluat de pe valeaavrig.ro. Tot acolo gasiti si un ghid interesant al Avrigului.
Multumim si lui Dragos Costea pentru trailerul excelent realizat. Il pun din nou sa vedeti cu totii pe unde am alergat. Am inteles ca anul acesta ne pregateste ceva si mai si, sper sa aparem si noi prin materialul nou, ce de filmat am fost sigur filmati. :)

ULTRA Trail Fagaras - 06-08 septembrie 2013

Vineri 6 septembrie, ora 10:00 AM, echipa DUBLUVE pleaca spre Avrig pentru o noua aventura, de data aceasta in muntii Fagaras.

Echipa este formata din Vlad Vuta si al dumneavoastra, Viorel Crisan. Din performantele experimentatilor retarzi, hmm, pardon, montaniarzi, ce formeaza aceasta echipa, amintim doar incursiunea solo pe traseul de vara catre varful Ciucas (nereusita), deschiderea vara a traseului de iarna pe Bucsoiu (dunga rosie, foarte periculos!), reusita partial, precum si atingerea taberei de baza in vederea atacarii Fisurii Albastre 6B (adica am reusit sa punem mana pe refugiul Costila).

De la stanga la dreapta aveti membrii echipei

Intr-o nota nitel mai serioasa de data aceasta, UTF este un concurs de trekking/alergare montana, ce are 3 etape:
- etapa 1, prolog, vineri 6 septembrie, ora 17:00, alergare in orasul Avrig, maxim 5 km, de incalzire asa. :)
- etapa a 2-a, ce se va desfasura sambata 7 septembrie, start ora 7:30 de la Conacul Ursului - Avrig, lungime 35,3 km, urcare 3120 m (Avrig, cab.Barcaciu, cab.Negoiu, vf.Negoiu, ref. Caltun, vf.Laitel, saua Paltinu, cab.Balea Lac, saua Capra,Conacul Ursului-zonaCapra/Piscul Negru)

Etapa a 2-a, se anunta crancena

  - etapa a 3-a, va avea loc duminica 8 septembrie, incepand cu ora 7:30, asta daca reusim sa ne mai trezim si nu avem deja rigor mortis, lungime 32,4 km, urcare 2300 m (Conacul Ursului, Fereastra Zmeilor, ref. PoduGiurgiului, saua Podragu, vf.Vistea, refugiul Portita Vistei, refugiul Fereastra Mica a Sambetei, Fereastra Mare a Sambetei, cabana Valea Sambetei, Sambata Complex).

Etapa a 3-a, profilul pare prietenos, dar ne va rupe creasta

Traseul nu este batut in cuie, poate fi modificat in functie de prognoza meteo.

Noi tragem la cupa si campionat, bineinteles, sau in cel mai rau caz un loc care sa ne permita accesul in Champions League. :))

Ia uite ce trailer frumos are, cum sa nu mergi la asa ceva:


Un motiv in plus pentru care nu am cum sa lipsesc de la acest concurs este acela ca este organizat de un om deosebit, Lucian Clinciu. Va fi prima competitie organizata de dansul la care voi participa, sper ca urmatoarea sa fie MPC.

Domnul Lucian Clinciu

O sa revin zilele urmatoare cu o postare cu ceva ture la munte facute cu baietii prin august, asta dupa ce mai adaug si o bucatica de Crai cu Razvan Barbieru.

Semimaraton Cheile Rasnoavei Adventure, 27 iulie 2013

Am ramas dator cu povestea unei curse la care am participat mai mult asa din intamplare, deoarece in weekendul respectiv nu aveam nimic in plan in afara de odihna, dupa un foarte greu Bucegi 7500.

Ma suna joi Vlad Vuta si zice ca e nervos tare ca a fost nevoit sa abandoneze la 7500, asa ca trebuie neaparat sa isi verse frustrarea pe alt munte, cat mai rapid, asa ca s-a inscris la proba de maraton de la Rasnoave. Si sa fac eu pe soferul la treaba asta, ca nu are masina. Zic, bine taticule, dar eu ce fac in timpul asta, peisagele ma plictisesc, de citit nu stiu, iar stare nu am in niciun caz sa stau pe o patura ca o soparla la soare. Asa ca ma inscriu si eu la proba de semi, cu gandul sa o fac asa usurel, in pas de plimbare. Aveam 4 ore la dispozitie, ma gandeam ca il termin eu in timpul asta, sa-mi dea si mie o tinichea sa o pun la gat.

Stiam de anul trecut ca acest concurs nu exceleaza prin organizare, mai ales in ceea ce priveste marcarea traseelor si entuziasmul voluntarilor, care de cele mai multe ori sunt sublime dar lipsesc cu desavarsire. De aici si asteptarile scazute si o prezenta firava la start, o mana de oameni la maraton, probabil in jur de 15-20 si ceva mai multi la proba de semi, 50-60.

Dupa mine, o mare eroare pe care o fac organizatorii este ca isi propun prea multe curse si concursuri in cele 3 zile ale competitiei, maraton si semimaraton alergare, mountain bike tura lunga si scurta, duatlon pe o zi si pe doua zile, fiecare cu trasee oarecum diferite, ce doar se intersecteaza pe anumite protiuni. De aceea te si trezesti ca e toata padurea marcata cu cate ceva, de nu mai stii pe unde sa o iei, iar in intersectii, unde este cel mai important sa fie cineva care sa te indrume lipseste si marcajul dar si voluntarii, iar daca din intamplare e cineva acolo, habar nu are pe ce lume se afla.

Start maraton, lume foarte putina

Start semi, eu sunt la coada, pitit dupa stalpul din stanga al balonului

Profilul traseului arata ca o sa fie un concurs usurel, 21 km cu vreo 700 m D+, prin padure, pe poteci si drumuri forestiere.

Profil traseu semi, 21 km cu 730 m D+

 Am plecat foarte incet, la pas asa pe o urcare destul de sustinuta si am ramas printre ultimii cred. Nu ma simteam obosit, nu ma durea muschii dar parca nu aveam vlaga, iar psihic nu prea imi placea ce fac, probabil eram inca marcat de experienta avuta in weekendul anterior.

Dupa vreo 2 km de urcus a urmat o alergare pe curbe de nivel de vreo 2 km, unde am inceput sa ma simt mai bine si sa ma bucur de ceea ce ma inconjura, dar a urmat o coborare pe niste jgheaburi de pamant argilos ce mi-au distrus tot entuziasmul, saream din perete in perete foarte rapid si imi dadeam seama ca e imposibil sa ma opresc daca vreau asta sau intervine vreun accident ceva. Aici adrenalina a crescut la maxim, asa ca am ignorat punctul de alimentare aflat jos in Cheisoara si am plecat in alergare usoara pe un forestier ce era un fals plat in urcus spre Telescaun Lupului, urcare usoara ce a devenit destul de inclinata si solicitanta pe ultima parte. Facusem vreo 10 km si cam urcasem ce era de urcat, urma alergare pe plat si coborare.

Ce mandrete de flacau

De la partia Lupului a urmat o alergare pe un forestier foarte lat si apoi printr-o albie secata, ce nu pot sa zic ca au fost foarte pitoresti, era mai degraba deprimant peisajul dar eu incepusem sa ma simt bine si sa accelerez.

Am ajuns in Poiana Aviatorilor, pe la km 11, unde a inceput brambureala cu marcajele, ne stransesem 7-8 concurenti ce cautau prin poiana o banda d-aia sa ne scoata din rahat. Am mers mai mult la ghici, am luat-o pe un drum ce parea ok dar s-a dovedit a fi o varianta necastigatoare, ne-am intors in soseaua ce cobora din Poiana Brasov spre Rasnov, am mers nitel pe ea, dupa care am zarit in cele din urma un marcaj intr-un pom. Vreo 10 minute de balaureala inutila.

Am luat-o din nou la fuga cu moralul mai scazut de data asta, iar la fiecare intersectie verificam de 5 ori traseul, de frica sa nu pierdem iar marcajul. Pana la urma am ajuns la Pestera Valea Cetatii de unde lucrurile avea sa devina mult mai simple.

Aici zburam pe forestierul de la pestera spre sosea

Am iesit in sosea, dupa aceea am ajuns la punctul de control si alimentare de la baza Cetatii Rasnovului, pe care multi l-au ratat pentru ca era pitit dupa un restaurant, am urcat la cetate, acolo trebuia sa fie un voluntar care sa ne indrume pe unde sa coboram, dar acesta plecase, asa ca am luat-o mai mult la ghici pe drumul de sub sigla orasului. Multi concurenti am inteles ca au iesit pe un drumeag foarte dubios si accidentat, unde au pierdut mult timp, noi am avut noroc.

Apoi am alergat printr-un oras apatic si aproape pustiu, in care putinii oameni de pe strazi se uitau la noi ca la urs, nici urma de incurajare, aplauze, cum vezi pe la alte concursuri. Am inteles ulterior ca prin oras trebuia sa intram printr-un parc, dar nu a fost nimeni care sa ne indrume, asa ca am luat-o spre sosirea de la Complexul Olimpic asa cum s-a priceput fiecare.

Cred ca a urmat cel mai anost Finish de cand particip eu la astfel de concursuri, nicio felicitare, nimeni nu a aplaudat, nu a strigat, am ajuns intr-o parcare si aia a fost. M-am dus la lada cu medalii, a venit cineva si mi-a dat una pana la urma, mi-au dat si un tricou de bumbac si "tai-o acasa barosaneeee!".

Timp final 2:38:41, locul 14/44 la masculin, locul 5 la categorie. Timpul castigatorului a fost 1:54:23, Manea Silviu.

Vlad a venit dupa 5:53:05, pe locul 12, un rezultat foarte bun, au fost concurenti putin dar foarte buni la proba de maraton.

Ia uite bai nene ce bun e, incredibil

La  maraton a fost bulibaseala mare, cred ca jumatate din concurenti au pierdut marcajul, s-au ratacit, unii au ratat punctele de control, ce sa mai, circ total.

Cand a inceput si la noi sa se miste treaba asta cu trail runningul, si ai atatea exemple de concursuri organizate cu staif, Ecomarathon, 7500, MPC, si te duci la asta parca ceva nu merge, e timpul sa se mai cearna neghina, lumea o sa devina tot mai selectiva, si daca astfel de organizatori nu vor face ceva vor pierde si bruma de participanti pe care au avut-o pana acum.

Îl susțin pe Adrian pentru terminarea celui mai lung ultra-maraton montan din România!

Am primit veste de la asociatia ViitorPlus că, începând cu dimineața zilei de 3 august 2013, Adrian Ber va alerga continuu 123 de kilometri, pe crestele a 2 munți, Făgăraș și Piatra Craiului, în decursul a 25 de ore. “Ber2M” este numele evenimentului, cred eu destul de sugestiv, și va fi cel mai lung ultra-maraton din România. Prin alergarea acestui ultra-maraton, Adrian doreşte să strângă fonduri pentru plantarea și îngrijirea unui hectar de pădure (8.000 de euro), în campania Pădurea Copiilor, a asociației ViitorPlus.

Te întrebi cine este Adrian Ber? Adi nu este alergător profesionist, este un om simplu care a început să alerge din plăcere şi din dragostea pentru mişcare, natură şi munţi. Este însă un amator cu o experiență de peste 3 ani  în alergările montane de anduranță şi a reușit deja să câștige mai multe competiții de profil, printre care se numără şi ediţia 2012 a Transmaratonului, unde a terminat primul proba de ultra-maraton (70km). Tot cu această ocazie a început să susțină cauza Pădurea Copiilor a asociaţiei ViitorPlus.

Cei care doresc să-l susțină pe Adrian Ber și cauza Pădurea Copiilor, pot face cu un like Facebook, un share al clip-ului de prezentare și printr-o donație online aici.

Pădurea Copiilor este o campanie de strângere de fonduri a programului de împădurire “Adoptă un copac!”, prin care ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă – își propune să planteze și să îngrijească câte un puiet pentru fiecare nou-născut din România. Pădurea Copiilor este cauza de mediu a mai multor evenimente sportive, începând cu octombrie 2011. Până acum, aproape 5.000 de alergători au susținut această cauză și au făcut posibilă plantarea, în comuna Poroschia din județul Teleorman, a aproape 4 hectare de pădure (o suprafață echivalentă cu aproximativ 4 terenuri mari de fotbal), ce vor fi îngrijite timp de 5 ani și monitorizate alți 10 ani.

Bucegi Marathon 7500, o experienta de viata

Fuse, fuse si se duse si "sperietoarea" competitiilor montane din acest an. Au mai ramas Ultra Trail Fagaras si Ultra Ciucas de o anvergura asemanatoare, dar si maratoane montane grele ca Retezat Maraton sau MPC. (Uite Raluca, te mentionez in primul paragraf :p).

Pentru cei care au deschis televizoarele mai tarziu, Marathon 7500, proba Elita, are o lungime oficiala de 90 km (de fapt sunt vreo 95 km), cu o diferenta pozitiva de nivel declarata de 7500 m (in realitate vreo 8000 m), desfasurata pe majoritatea potecilor marcate ala masivului Bucegi. Recunosc cinstit ca am fost speriat de aceasta aventura, nu ma simteam pregatit nici fizic dar nici psihic, asa ca in ultima luna am bagat vreo 12.000 m D+, mai ales prin zona Bucsoiului, descrisa de majoritatea participantilor la editiile precedente ca cea mai grea parte a concursului. 

Coechipierul meu a fost domnul Stan Turcu, nu il cunosteam personal dar stiam ca este un alergator cu experienta, cu siguranta mai mare ca a mea, avand la activ spre exemplu Ultra-ul din Ciucas in 2012 si Olympus Marathon 2013. 

Mai ales acum, dupa terminarea concursului, pot sa va spun ca pentru majoritatea concurentilor (adica cei ce termina dupa 30 de ore) nu prea este un concurs de trail running ci mai mult de tip adventure, alergi destul de putin dar trebuie sa iti gestionezi foarte atent resursele materiale (apa, mancare) dar si pe cele fizice si psihice. 

Dat fiind ca anul acesta punctele de alimentare au fost foarte bine aprovizionate cu mancare si apa, mergea si o abordare un pic mai simplista, nefiind nevoit sa cari frigiderul dupa tine, dar eu am preferat sa fiu pregatit pentru orice situatie asa ca am luat apa, mancare si toale un pic mai multe decat trebuia (hainele in exces si-au gasit pana la urma o intrebuintare, deci si-au avut rostul, dar nu vreau sa anticipez). 

Am ajuns la Pestera joi seara, am pus cortul si m-am pus pe mancat, baut si iesit la wc. Am asistat si la sedinta tehnica, unde organizatorilor le-a luat cam 45 minute sa povesteasca despre traseu, ca sa va dati seama cam cat aveam noi de parcurs.

Sedinta tehnica, arat circ cu basmaua aia in cap

Eu fiind in esenta un pantofar get beget, m-am dus la munte cu un cort potrivit mai degraba pentru iesiri la pescuit, un sac de dormit primit de mama drept zestre, saltea gonflabila de facut plaja pe ea si toale d-stea de oras, mai un blug, mai un puloverash.

Cam asa arata "cazarea"

Drept urmare am avut o noapte oribila. Salteaua s-a dezumflat, cortul s-a imbibat cu apa si a inghetat complet, iar eu am dardait ca turbatul in sacul de dormit prea mic. "Avantajul" a fost ca la o casa/cabana de langa camping s-au auzit pana pe la ora doua dimineata cantece frumoase, de petrecere. Am reascultat cu placere hituri din copilarie, gen "s-a marit armata" sau "vine politia si-mi ia toata marfa". 

Probabil am dormit vreo doua ore cu totul in noaptea precedenta, asa ca trezirea la ora 5 dimineata a fost o placere. Am bagat iar niste mancare la matz, am baut un izotonic, am lipit sfarcurile cu leucoplast, am dat cu crema antifrecare pe "obrajori" si cu vreo 5 minute inainte de startul de la ora 6:00 eram aproximativ gata. Mai mergea o iesire la wc si am uitat sa imi dau cu crema de soare, dar domnul Turcu m-a zorit spre start si nu am mai putut rezolva si aceste doua probleme.

In dreapta pozei puteti vedea cu ochiul liber un guster ce radea ca prostu'

Am plecat in jogging usor, sa nu fortam, iar primul post de control a fost la Cabana Varful cu Dor,  unde am ajuns dupa 1h13min (eu estimasem 1:20), deci eram in grafic.

Ma simteam dubios de bine dupa noaptea de rahat avuta

Am urcat la cota 2000, apoi am coborat spre 1400 si de acolo am alergat spre Poiana Stanii, unde am ajuns la 8:08, cu 12 minute inainte de grafic. Era totusi ceva in neregula, domnul Turcu nu reusea deloc sa manance absolut nimic, la un concurs de genul asta daca nu reusesti sa te alimentezi mai bine abandonezi din start. 

Nu mai stiu unde am citit ca un concurs de anduranta este in esenta un concurs de mancat si baut la care faci si ceva sport.

Eu eram bine merci iar domnul Turcu suferea vizibil

Urcarea spre Piatra Arsa a mers prost, domnul Turcu mergea din ce in ce mai greu, eu nu aveam ce sa ii fac, asa ca ii dadeam inainte. In timpul asta ne depaseau echipe, daca la inceput eram cred in prima jumatate, acum cadeam serios in clasament. Dar eram d-abia la inceput si raul nici nu venise. :)

La un moment dat am intalnit in poteca un concurent care urla efectv de crampe la stomac, coechipierul lui saracul nu stia ce sa faca, i-am dat doua pastile de Triferment si am continuat, sper sa isi fi revenit.

Intr-un final ce nu mai venea odata parca am ajuns la Piatra Arsa (P3) la ora 9:36, aveam in continuare avans fata de ce ne propusesem dar lucrurile nu erau deloc placute.

A urmat coborarea pe Jepii Mari, care a mers binisor, la vale lucrurile statea ceva mai bine si pentru coechipierul meu, nu am fortat dar totusi am iesit in Busteni la 10:50 (cu 30 minute inainte de timpul estimat!).

A urmat apoi punctul critic al concursului pentru noi, paradoxal venit la nici 6 ore de la start, adica urcarea pe Jepii Mici. Domnul Turcu nu putea sa manance in continuare nimic, avea stari de voma, eu nu stiam ce sa fac si echipe ne depaseau in continuu. Am facut peste trei ore pana la Babele (P5), in conditiile in care trebuia ajuns in vreo doua. Pe Jepi era si Silviu Balan cu Clinciu Jr., ne incurajau ei saracii dar degeaba.

Ce poza frumoasa a facut Balan, din pacate eram singur

Pierdusem deja 25 minute fata de timpul estimat, dar eu personal eram convins ca vom abandona, domnul Turcu suferea vizibil. A incercat sa ia un gel si a icnit a voma, a stat cu capul in jos vreo 5-10 minute, ma gandeam ca acolo ramanem, noroc ca nu mai era mult pana la Pestera.

La Babele

Parca si-a revenit nitel dupa ce a icnit/vomat, asa ca am ajuns la Pestera la 14:30, oarecum in grafic. Parcursesem in jur de 32 de km, cei mai usori, d-abia urma greul.

Acolo am stat si am mancat la greu eu, domnul Turcu s-a intins in cort vreo 10-15 minute sa isi revina. Nu eram prea convins ca o sa mai plecam de acolo, dar am zis totusi sa vedem cum merge la deal dupa pauza.

Am plecat pe una din vaile mele preferate din Bucegi, Valea Ialomitei, un traseu lin, frumos, cu doar doua -trei ruperi asa de nivel spre caldarea superioara. Acolo ne-am intalnit cu Balan pentru a doua oara. Am mers prost pe ea dar am mers, coechipierul meu dadea semne ca incepe sa isi revina. 

Starea de spirit era buna, ajungeam la Omu prima oara

Am ajuns la Omu (P7) pentru prima oara pe parcursul acestui concurs (trebuia sa mai ajungem inca de doua ori) la ora 17:13, adica cu vrea 45 minute intarziere fata de estimarile initiale. Am mancat cascaval cu paine, halva, am baut izotonic, domnul Turcu a reusit sa manance niste sunca si am luat-o in jos pe Valea Cerbului, pe care am alergat/mers usor ajungand la Gura Diham (P8) la 19:21, doar cu 20 minute mai tarziu fata de timpul estimat. 

Am bagat din nou papa la greu si am pornit spre "sperietoarea" concursului, Bucsoiu. Urcusul pana la Poiana Izvoarelor a mers frumos, acolo ne-am oprit sa luam apa de la niste voluntari foarte inimosi si saritori.

La Poiana Izvoarelor, impreuna cu Geriatrix

Pe parcursul concursului ne-am tot intersectat cu echipa Geriatrix, formata din prietenul meu Vuta Vlad si Silviu, ei ne depaseau pe urcari unde noi mergeam foarte prost, apoi ii prindeam pe coborari. Am hotarat astfel ca pe timpul noptii sa mergem impreuna, macar partea de pe Bucsoiu.

Pana la bancuta, adica prima oara cand intri in Valea Bucsoiului drumul este ok, cu mici suisuri si coborasuri, dupa care panta se inclina destul de mult pe niste jgheaburi de pamant foarte alunecoase, marginite si de o parte si de alta de o adevarata jungla de vegetatie. Intre timp se si intunecase si am dat drumul la frontale, iar La Prepeleac (P9) am ajuns la ora 21:45 (in estimarea mea visam la ora 21:00), unde am dat pentru a patra oara de Balan, care in mod sigur a alergat mai mult ca noi, desi era in afara concursului.

Au urmat apoi unele dintre cele mai grele ore ale concursului, pe drumul de La Prepeleac la Omu, un drum in mod normal de vreo 1h45min, pe care am stat aproape trei ore si jumatate. Eu am tras tare la inceput cand am impins in bete si picioare ca nebunu prin jgheaburile alea de pamant oribile, ne-am tarat pe zona stancoasa pe care organizatorii o asigurasera cu corzi si am ajuns in prima creasta absolut sleit, asa ca am zis sa iau un activator. Mare greseala am facut, dupa aceea m-a luat o senzatie de voma, sfarseala, rau general, greu de definit exact. Vantul batea cumplit, pareau sub 0 grade afara, ne pusesem tot ce aveam pe noi si tot dardaiam, iar eu ma taram efectiv. 

Am ajuns la Omu (P10) zdrobit, m-am asezat la masa sa mananc un sandvis si am adormit cu el in mana cateva minute, m-a trezit domnul Stan, care era enervant de proaspat.

Am hotarat sa plecam, daca adormeam nu stiu dupa aia cum aveam sa ma trezesc, desi eram foarte obosit si somnoros fizic nu ma durea nimic, nu aveam bataturi, rani sau mai stiu eu ce. Echipa Geriatrix a hotarat sa doarma nitel la cabana, in sala de mese, Silviu se simtea foarte rau, il durea un genunchi cumplit, mai ales pe coborari. Din pacate au si abandonat, au incercat la 5 dimineata sa plece de la Omu dar pe coborarea pe Ciubotea Silviu nu mai putea asa ca au hotarat sa se intoarca. E cu siguranta groaznic sa abandonezi dupa 24 ore de chin.

Cand am iesit din cabana era sa mor instantaneu, ne incalzisem si parea si mai frig, era o ceata rece, burnita usor si batea in continuare vantul ala criminal. Am luat-o si noi "incolo", ca nu vedeam nimic. Am bajbait pe platou vreo jumatate de ora, din cauza cetii nu vedeam mai deloc stalpii, pierdusem traseul, am zis sa scoatem busoala sa ne luam dupa ea. Busola era la masina, la caldurica, radea de noi, nenorocita.

Am mai dat cateva tururi pe platoul ala pana am gasit intr-un final intrarea pe Ciubotea. Bai baieti si fete, criminala valea aia, m-a distrus fizic, psihic, moral, sentimental, cum vreti voi. Daca la Bucsoiu stiam la ce sa ma astept, ei bine pe asta nu o cunosteam, si m-a violat grav. Coborari aproape verticale pe niste spalaturi, un milion de copaci cazuti care blocau poteca, miliarde de pietre care atentau la gleznele noastre obosite.

Ma simteam ca Alba ca zapada in padurea bantuita.

Era si o faza super haioasa de radeam singur ca prostu', din cauza luminii de la frontala erau tot felul de fluturasi de noapte ce ne dadeau tarcoale in jurul capului, din cand in cand luam cate un cur de sol si pe cand imi plangeam eu de mila stand pe posterior, vedeam stolul de fluturasi zburand in jurul capului ca in desene animate cand vreun personaj isi ia o tigaie in mecla.

Din cauza oboselii aveam o perceptie foarte ciudata asupra calcaturii mele pe poteca, simteam ca parca merg asa pe niste muschi foarte fin si afanat, dar era defapt un sol foarte tare si pietros.

Am ajuns la Bran dupa un milion de ore, ne-a luat vreo 4 ore sa parcurgem valea aia nenorocita, o sa ma duc sa o fac si pe lumina si odihnit, sa vad cum naiba o parcurg concurentii la Hit The Top in 3-4 ore dus intors, mi se pare sf. 

La Bran am mancat supa calda, am baut un ceiut, am incercat sa bag si niste paste dar nu mai intrau, huzur neneaca!

Si am luat-o usor la deal pe Valea Gaura. Asta am crezut eu, dar pana la Gaura mai era un urcus foarte sustinut prin padure pana in Saua Polite, pe care am plecat foarte viguros, deja era lumina, era placut, nu ma mai simteam rau, am zis sa rupem fashu'. Ne-a dat fatala urcusul asta, nu se mai termina, imi venea sa arunc si bete si tot si sa ma lungesc langa un pom plangand incetisor, 2h si 10 minute de urcus constant.

Dupa aia Valea Gaura nu a mai parut atat de grea, este o vale superba pe care nu mai fusesem niciodata, cascand gura la toate minunile din jurul nostru si concentrandu-ne la pasajele cu lanturi parca nici nu ne-am dat seama cand am ajuns in caldarea superioara. Unde m-am taiat din nou, nu mai aveam niciun chef de nimic, m-am asezat in cur si ma uitam in gol, incercand sa mananc un baton d-ala cu cereale de care oricum ma saturasem pana peste cap.

Am ajuns si la Omu pentru ultima oara in acest concurs, la ora 10:28, cu aproape 3 ore dupa ora propusa/estimata. Am ajuns ca niste campioni, impreuna cu prima echipa de la Hobby, formata din Radu Milea si Alin Tanase, care au terminat cu un timp sf proba.

Am luat-o asa la plimbare pe ultima bucla a traseului, cu gandul ca oricum terminam dar nu mai are rost sa fortam nimic. Pe platoul spre Batrana ne-am intalnit si cu Gabi Solomon si Oana Badea care ne-au facut poze. 

Aici inviasem

De la refugiul Batran a urmat coborarea in Poiana Gutanu pe care am abordat-o usurel si cu atentie sa nu ne inecam la mal, asa ca nu mi s-a parut chiar atat de urat precum auzisem. De la Omu pana la Gutanu am facut vreo 2h15min, la mers foarte relaxat. Era ora 12:55 si ne spune un voluntar din post ca mai avem maxim doua ore pana la finish. Aoleo zic in gandul meu, taci ca terminam in sub 33 ore, adica pana in ora 15:00.

Si da-i si alearga-l pe domnul Stan, de am ajuns la Saua Strunga la 14:16 si in Padina la 14:45. Din pacate chiar nu mai putea sa alerge, abia daca mai mergea, asa ca nu a mai mers fortat si am mers incetisor catre finish, terminand in 33 ore si 16 minute.

Timpii estimati, totalul este eronat, cred ca da pana in 32 ore

Timpii realizati, total 33 ore si 16 minute

Stiu ca au fost echipe care au abandonat la ultimul post din Omu si au coborat pe Valea Ialomitei spre Pestera, una dintre ele fiind Run for children (Andrei Gligor si Bogdan Mincinoiu), langa care am avut tabara de baza si am tot interactionat pe parcursul acestor zile. Mie personal mi se pare o mare greseala, deoarece ultima bucla este foarte lina si abordabila, mult mai usoara pentru picioarele obosite decat Valea Ialomitei. Repet, ca sa stie cei ce vor participa anul viitor, ultima bucla este extrem de usoara, raportata la restul traseului!

La finish am papat supa, paste, pepene, am baut berica. Toata mancarea era gatita de organizatori la ceaun, excelenta idee, au fost super bune! Dupa aia m-am culcat vreo 3 ore ca eram absolut distrus.

Eu ca un tampit ce sunt am lasat lada frigorifica in bricheta de la masina si am consumat bateria de tot, asa ca nu am mai reusit sa plecam cu ea. Am distrus doua cabluri de alimentare (scuze Adi Bostan si cealalta persoana care a ramas fara cablu) si am chinuit masina lui Andrei Gligor pe parcursul acestui proces, Gabi Solomon la volan, domnul Stan la motor, era circ. Scuze baieti, daca am de dat niste bani cuiva sau de reparat ceva, va rog sa imi spuneti. Nu am reusit sa o pornim, bateria fiind terminata, asa ca a o prietena, Raluca, ne-a luat de acolo, eu nu mai rezistam o noapte in masina sau la cort, eram distrus psihic de perspectiva frigului ce urma. I-am promis Ralucai ca ii dau o prajitura si o mentionez in primul paragraf al acestei povestiri, m-am tinut de cuvant, sper ca este multumita. Intre timp am luat si masina de la Pestera, are baterie noua, motaie fericita in parcare.

Concursul a fost superb, organizat perfect, oamenii de la CPNT au facut o treaba extraordinara. Toti in punctele de control au fost extrem de saritori, draguti, chiar daca pe unii i-am trezit noaptea din somn. Nici nu imi pot inchipui cat de greu este sa stai la Omu o zi si o noapte sa astepti concurenti. Eu am stat pe acolo maxim o ora in total si a fost cumplit. Silviu Balan e Speedy Gonzales, ne-am, intalnit cu el de vreo 5 ori pe parcursul concursului, de fiecare data a avut o vorba buna si un zambet pentru noi, multumim mult!

Multumim, CPNT!

Ii multumesc domnului Stan Turcu pentru taria deosebita de caracter de care a dat dovada, a continuat atunci cand majoritatea, printre care si eu cu siguranta, ar fi abandonat. 

Nu am absolut nimic fizic dupa acest abuz, nicio unghie picata, basici, febra, dureri de oase, ligamente, incheieturi, este incredibil cat de bine ma simt. Din cauza ca am uitat sa imi iau un strugurel de buze sau altceva am ditamai botul de la frig si vant, sunt fix celebra necunoscuta Bianca Dragusanu, in plus de asta sunt ars de soare pe ceafa, dar in rest e totul perfect!

Psihic in schimb sunt destul de consumat, spre exemplu duminica seara am varsat cateva lacrimi cand Jackie Chan s-a impacat, complet improbabil, cu o cucoana, intr-un film de cacat de la tv.

Si mi-e o foameeeeeeee...

Si pentru ca sunt foarte sensibil la ora asta, am si o dedicatie muzicala pentru voi: