ULTRA Trail Fagaras, 06-08 septembrie 2013, povestea unui super weekend

Ma cunosc cu Vlad Vuta de prin '95, am facut amandoi liceul in clase vecine si eram inca de pe atunci destul de apropiati, avand cam aceleasi preocupari, bineinteles toate extrascolare. Viata, asa cum e ea perversa, ne-a indepartat, el pastrand o pasiune puternica pentru munte si eu facandu-mi noi pasiuni, cu totul nesportive.

S-a intamplat insa sa ne revedem mai intai prin pozele cu ceilalti concurenti pe la maratoanele montane, iar apoi sa ne intalnim si fizic si sa reluam legatura. Ne-am simtit instantaneu pe aceeasi lungime de unda, fiind legati de caractere si opinii similare, asa ca am incercat sa iesim impreuna pe la competitiile de la munte si la unele antrenamente. Parteneri la concursurile pe echipe nu am reusit insa sa mergem, asa ca atunci cand mi-a propus a alergam impreuna UTF-ul de anul acesta nu am ezitat sa accept, desi eram destul de speriat de cheltuielile aferente.

Pana la urma am dat la niste oameni in cap pe strada si am facut rost de bani, asa ca in dimineata de vineri 6 septembrie am plecat spre Avrig, unde am ajuns pe la ora 13:00, un pic prea devreme pentru organizatori care de-abia ajunsesera si ei, asa ca ne-au rugat sa revenim in jur de 15:00. Nu ne-am suparat, pentru ca in Avrig sunt doua obiective turistice foarte interesante, pe care oricum doream sa le vedem.

Panorma Avrig iarna, preluare de pe valeaavrig.ro

Primul loc pe care vi-l recomand sa-l vizitati este resedinta de vara a guvernatorului Samuel von Brukenthal, construita pe o mosie intinsa, la sfarsitul secolului al XVIII-lea, după modelul palatului Schönbrunn din Viena. Clădirea în stil baroc are formă de U cu un corp central şi 2 aripi laterale. Aici a fost expusă renumita colecţie a baronului Brukenthal formată din 212 tablouri şi 129 gravuri, în prezent găsindu-se la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Pe perioada comunistilor a fost transformata in sanatoriu TBC, iar dupa revolutie, asa cum s-a intamplat cu majoritatea constructiilor de acest gen, a fost abandonata, ajungand la un grad foarte inaintat de degradare.

"Palatul a deţinut şi unul dintre cele mai frumoase parcuri, organizat în terase care coboara spre lunca Oltului. Suprafaţa de peste 20 hectare a fost amenajată după modelul grădinilor franţuzeşti, cu fântâni arteziene, o scară splendidă şi mai multe alei laterale, vaze, bănci, statui de piatră, şi o oranjerie, în care se cultivau curmali, migdali, nucşoară, pepeni şi ananas. În grădină probabil fazanii trăiau în libertate. În partea Olandeză se cultiva o varietate luxuriantă de flori, mirodenii şi zarzavaturi, iar în grădina Engleză s-a realizat un peisaj cu pajişti largi, pomi izolaţi şi pâlcuri de copaci." (Sursa aici)

Dupa 2010 s-a inceput o reamenajare a gradinilor, care incep sa arate foarte interesant, aducand timid aminte de luxul de altadata.

Gradina Palatului Brukenthal, sursa valeaavrig.ro

Al doilea obiectiv vizitat de noi a fost Biserica evanghelica din Avrig. "A fost construită în secolul XIII, în stil romanic. A fost fortificată la începutul secolului XVI. Are un frumos portal sculptat pe portalul de vest. Este o biserica cu o singură navă. Altarul a fost construit în 1805, iar orga în anul 1807, probabil de Johannes Prause. Cel mai vechi obiect al bisericii este cristelniţa oferită de Jacob Zacharias în anul 1715. Turnul clopotniţă găzduieşte un clopot turnat în 1777. Alte două au fost luate pe timpul primului război mondial. Ceasul turnului a fost donat de Samuel Brukenthal în 1770." (Sursa aici)

Cand am intrat in curtea bisericii parca am patruns in alta lume, alta coordonata temporala, chiar glumeam ca parca ne vezi ca iesim in Avrig dupa 5 minute si ne trezim ca e luni si concursul s-a terminat. Am socializat si cu paznicul bisericii, un sas simpatic ce parea parca si el din secolul XIX (cred ca era sas dupa bancul deloc magulitor cu romani pe care ni l-a spus).

Biserica evanghelica fortificata, sursa valeaavrig.ro

Am terminat cu mica noastra vizita prin trecut in jurul orei 15:00 si ne-am intors sa ne inscriem si sa ne primim kiturile de concurs. Am platit 565 lei de echipa (yes, I know) si ne-au fost date numerele de concurs, doua harti ale etapelor din munti si niste geluri si batoane. Mai trebuia sa existe in pungi ultimul numar al revistei Alerg, pe care unii l-au primit in seara acelei zile, eu nu am fost pe faza sa iau o revista, si cate un tricou tehnic personalizat, pe care ni s-a spus ca o sa-l primim prin posta ulterior.

Prima etapa era una de prolog, o alergare prin Avrig de 4 km, mai mult de publicitate si popularizare a alergarii, prilej cu care au fost prezentate si echipele.

Echipa DUBLUVE, numarul 3

S-a dat startul la ora 17:00, asa cum era de asteptat s-a pornit destul de tare.

Startul din Avrig

Dupa ce alergai cam 2,5 km pe strazile orasului Avrig, traseul trecea prin gradina palatului Brukenthal, de care am vorbit anterior.

Pe la km 3, cu inima in gat

La final au fost si niste scari de urcat, ca sa ne aducem aminte de ce am venit.

Poza de pe scari, Vlad e in stanga fantanii, eu in dreapta ei

Urca nehalitu' cate doua trepte, d-abia m-am tinut dupa el

Am terminat etapa prolog in timpul de 00:17:09, un ritm de 4:15min/km, binisor zic eu.

A urmat apoi hidratarea cu un suc proaspat de mere absolut delicios, eu am avut ceva emotii bandu-l dar din fericire nu a avut niciun fel de repercusiuni asupra stomacului meu, in timp ce in piata din centrul orasului se desfasura un fel de spectacol de cantece si dansuri populare al unor scoli din zona. Nu stiu daca a fost organizat special pentru aceasta competitie sau e ceva normal pe acolo, oricum, reusit, talentati copiii.

Ne-am dus dupa aceea pe la masini sa iesim din "shpandexuri" si sa ne bagam in toale mai de oameni normali, am asistat la sedinta tehnica pentru etapa de a doua zi si apoi, vorba lu' mamaie, cu catel si purcel, ne-am mutat la urmatoarea tabara, Pensiunea Ghiocelul, la vreo 8 km de Avrig, mai in inima muntelui, punctul de start pentru ziua urmatoare.

Noi nu prea cunoastem alti concurenti si nici nu prea ne baga nimeni in seama, noi fiind mai slabi asa si cu toale mai ieftine, asa ca am socializat doar cu echipele Morometii, doi baieti foarte simpatici, ploiesteni de-ai nostri, si cu Daniel si Ely, habar nu am cum s-a numit echipa lor, niste cunostinte mai vechi.

Serban si Alex, adica echipa Morometii

Echipa 48, Daniel si Ely

Cu intelepciunea lui proverbiala Vlad a luat doua corturi la el, pentru prima seara urmand sa punem unul mai de vara asa, intr-o poienita de langa cabana. Pana am pus cortul, ne-am facut bagajele pentru a doua zi si am mancat ceva s-a facut in jur de 22:00, asa ca ne-am bagat la somn. Desi am avut sac de dormit si izopren bune si m-am imbracat destul de gros, spre dimineata se facuse destul de racoare. Eu nu am dormit mai deloc, si din cate mi-a zis Vlad si el a avut o noapte de cacat, asa ca perspectivele nu erau deloc roz.

La ora 6:00 ne-am trezit sa strangem lucrurile si sa ne pregatim de etapa cea mai grea, cu o lungime 35,3 km (am auzit de la altii ca ar fi avut 37 km, noua ne-au iesit putin peste 32 km, ciudat lucru si cu GPS-urile astea) si o diferenta pozitiva de 3120 m.

Startul de la ora 7:30 ne-a luat tare, am plecat intr-o panta sustinuta chiar din zona corturilor pana la iesirea in forestier, dupa care a urmat o alergare in urcare usoara pe forestier in lungime de 5-6 km. Vlad nu prea a avut chef sa alerge pe aici, il cam incerca si cacarea asa ca s-a oprit prin tufisuri, asa ca m-am distantat destul de mult spre cabana Barcaciu. Dupa vreo ora si ceva de la start m-a intepat o viespe de spatele genunchiului drept de am crezut ca a plecat cu el in dinti, nu stiu ce naiba au viespile cu mine de la o vreme, am patit-o si in Crai destul de rau in urma cu doua saptamani. Am lalait-o sub cabana Barcaciu ca sa il astept si pe Vlad, cred ca timpul normal era de 1h40min, noi am ajuns dupa 1:50. Am baut vreo doua ceaiuri calde si aromate si am taiat-o spre cabana Negoiu.

La Barcaciu

Eu am facut o mare greseala, nu am luat camelbackul la mine si am fost nevoit sa beau in bidoane, la care aveam acces numai daca mi le dadea Vlad sau imi dadeam jos rucsacul, asa ca in aceasta prima portiune in care am mers mai mult singur nu am prea baut si aveam sa o simt mai tarziu.

Drumul spre Cabana Negoiu si apoi Caldarea Mieilor de sub Varful Negoiu se facea pe niste curbe de nivel ce te invitau parca la alergat, dar terenul era destul de dubios, santuri acoperite cu iarba, asa ca nu prea stiai unde calci, asa ca nu am fortat, am mers-o la pas alert ce se transforma pe unele portiuni in jogging usor.

Superb, sa tot alergi

Dupa 3h30min am ajuns in postul de control si hidratare din Caldarea Mieilor, chiar sub Negoiu, unde am stat poate 15 minute, am mancat, baut si Vlad si-a oblojit o bashica.

Eu am urcat prost dupa aceea portiunea spre Negoiu, probabil incepuse sa se simta ca nu ma hidratasem foarte bine pana atunci, pe langa acul Cleopatrei nu mai aveam niciun chef, mergeam din inertie. Vlad o luase destul de mult in fata, asa ca nici pe aici nu am baut suficient. Pana la urma am iesit in varf dupa vreo 5 ore, de unde a urmat o coborare spre lacul Caltun.

Cred ca aici eram pe Negoiu

Aici trebuia alergat, dar m-am speriat pe lespezile alea cand era sa cad si sa dau cu mecla de una dintre ele, asa ca am lasat-o mai moale, ajungand la Caltun dupa vreo 5 ore si 40-50 minute. Initial, organizatorul concursului, Lucian Clinciu, pusese aici un termen limita de 6 ore, dar vazand probabil ca nu ajunsesera nici jumatate de echipe in timpul respectiv, a renuntat la asta, permitandu-le tuturor care se simteau in stare sa continue.

Saua de deasupra lacului Caltun cred ca e asta

La lac am vazut ca o echipa favorita la podium feminin, Fetele Sponser, se oprisera, deoarece Andreea Dan isi scrantise glezna destul de urat, parand ca nu mai poate continua. Le-am dat si noi niste pastile, un spray si ulterior Vlad le-a dat si betele lui. Dupa care fetele au taiat-o. :)

Lacul Caltun

De la lacul Caltun a urmat o urcare destul de imputita pe Varful Laitel, unde deja ma cam taiasem, eram deshidratat, ma luasera crampele la picioare, magneziu n uaveam la mine ca deh eu nu mai fac crampe, a luat Vlad betele mele si eu am mers cu un bidon in mana sa beau constant. Pana in saua Paltinul am mers destul de prost, dupa care a urmat o coborare frumoasa spre Balea pe care mi-am mai revenit asa ca am dat drumul la picioare.

Foarte aproape de Balea

Am stat la punctul de hidratare de la lac in jur de 5 minute, unde ne-am indopat cu izotonic, halva, cascaval, biscuiti si alte minunatii, dupa care am luat-o in sus spre saua Capra. Avand in vedere ca toate urcarile din ziua de sambata au mers prost, nici asta nu avea cum sa fie altfel, eu am cam mers din nou la pas de turist.

Din saua Capra a urmat o coborare infernala spre finishul de la Conacul Ursului, ce parea ca nu se mai termina. Aici, nestiind exact traseul, am gresit, trebuia fortat imediat de la coborarea din sa si pana sub lac, unde poteca este definita clar si alergabila, dupa aceea devine un infern de iarba si pietre.

Am ajuns la finish dupa 9:31:45, pe locul 12 la masculin, din vreo 20 echipe. Din pacate au abandonat 3 echipe, printre ele si prietenii nostri de la Morometii, din cauza genunchiului drept al lui Alex.

Finish etapa a II-a

A urmat o seara foarte placuta petrecuta la Conacul Ursului, unde ne-am bagat piciorusele in raul foarte rece si am savurat o berica, am mancat niste paste foarte bune si lactate oferite de organizatori si ne-am bagat si noi in seama cu cine trecea pe langa noi. Morometii au plecat spre casa, iar noi am ramas sa socializam doar cu Daniel si prietena lui. Pe la ora 22:00 ne-am bagat la somnic, de data asta intr-un cort upgradat si uscat, asa ca a fost confortul mult mai mare fata de prima noapte si am putut dormi si noi mai mult.

Inevitabil a venit si dimineata urata si rea, as mai fi bagat niste somn dar aveam treaba de facut. Etapa a 3-a presupunea parcurgerea unei distante de 32,4 km cu o diferenta de nivel pozitiva de 2300 m, se anunta mai usoara decat cea de sambata, dar destul de tehnica, cu 3 hopuri importante de trecut, Fereastra Zmeilor, varful Mircii si varful Vistea Mare.

 

Nu prea mai zambea nimeni la start

Am plecat in mars fortat pe cei 7 km de Transfagarasan, am ales sa nu alergam aceasta portiune de frica sa nu ramanem fara resurse prea devreme, urcarea era destul de sustinuta si oricum nu am fi castigat mare lucru, maxim 15-20 minute.

Pe Transfagarasan, noi suntem aia din stanga jos

Poteca a inceput efectiv sub Refugiul Zmeilor, dupa care am bagat la deal pe portiune destul de sustinuta spre Trei Pasi de Moarte. Dupa aceea a urmat o alergare pe creasta cu o lungime de vreo 14 km, trecand pe rand pe sub varful Arpasul Mare, pe varful Mircii, lacul Podul Giurgiului, saua Podragu, varful Vistea Mare, Fereastra Mica a Sambetei, curba de nivel pe sub varfurile Galasescu si Slanina si apoi Fereastra Mare a Sambetei. Desi am prins vreo 3 echipe pe aceasta portiune, probabil trebuia sa ii dam mai tare, mai ales pe urcari. Nu am mai facut greseala de sambata si am stat aproape de Vlad, care imi dadea bidonul constant sa ma hidratez, asa ca ma simteam bine si in forma, doar spre final a intervenit oboseala si lipsa de chef sa mai trag, imi reprosez acum un pic ca nu am mers mai repede.

Din Fereastra Mare a Sambetei urmeaza o coborarea luuuuuunga spre cabana Valea Sambetei, ce trece prin vreo 3 caldari succesive, coborare pe care iarasi nu am bagat parca la maxim, desi eram spre final, mai mult ne-am intins la vorba.

Fereastra mare a Sambetei, vazuta dinspre cabana

Dupa ce era sa cad in bot fix in curtea Salvamontului de la Sambata, am bagat tare spre finis, trecusera in jur de 7 ore si imi doream sa terminam in sub 8 ore, desi Vlad zicea ca nu prea e posibil. Asa ca am rupt basica, am tras de el pana la refuz, el de frica a bagat si un gel si un activator sa se tina dupa mine, eu ca un papagal nu am luat nimic ca nu imi gaseam activatorul (nici pana azi nu am descoperit unde ma-sa l-am pus), dar ma simteam foarte bine asa ca i-am dat bice.

Cam la 4 km de finis, inca zambeam

Am intrat tare de tot in forestierul dinspre finis, alergam cu vreo 4:30 min/km, dupa atata cursa, era repede, credeti-ma. :) Asa ca m-am taiat cu vreo 2 km inainte de final, nu mai aveam chef de nimic, betele atarnau de parca aveau o tona, limba era pluta de la sete si picioarele nu mai vroiau. Vlad era disperat, ca el tocmai se drogase cu vreo 20 minute in urma, nu avea stare, asa ca mi-a luat si betele mele, mi-a infipt in brate un bidon sa beau din el si da-i bataie, de data asta nitel mai incet, dar oricum alergam destul de vioi. Cu 1 km inainte de final i-am cerut betele sa nu trec linia de sosire ca un luzer si am terminat amandoi in 7:46:02, locul 13 la masculin, de data aceasta din 17 echipe ramase.

Poza de finish

Eu aveam genunchiul in care ma intepase albina cat capul de mare, am crezut ca e luxat prima oara, am stat nitel pe iarba dupa care m-am dus sa fac un dus si m-a schimbat in niste toale curate si mai confortabile, in care bineinteles ca aratam circ, asa ca Vlad s-a simtit obligat sa ma imortalizeze.

Shogadele de campie, in habitaclul lui nenatural, muntele

Am fost la un restaurant de langa finish unde am baut doua ciorbe si niste beri foarte bune, iar apoi am fost sa vizitam manastirea Brancoveanu din Sambata, un loc absolut minunat, despre care puteti citi mai multe aici.

Manastirea Sambata, foto Ciprian Biclineru

In jur de ora 19:00 au terminat toate echipele, asa ca s-au facut clasamentele generale, iar noi, printr-o ciudatenie a aritmeticii, cu toate ca in ziua a doua am iesit pe 12 iar in a treia pe 13, am terminat in cele din urma pe locul 15 din 17 echipe finishere la masculin, cu timpul total de 17:34:56 si probabil cam pe locul 25 din vreo 45 de echipe ce au terminat la General (inca nu au aparut rezultatele oficiale pe site, asa ca nu pot decat sa presupun). Stiu ca pare o performanta de cacat, am fost si noi dezamagiti si suparati de locul obtinut, dar gandind acum la rece, probabil din cauza sumei mari de bani pe care trebuie sa o platesti (nu zic ca e scump concursul, sunt convins ca Lucian pierde cu el si o face din pura pasiune, spun doar ca e o suma mare de bani pe care trebuie sa o ai ca sa participi) au participat numai greuceni, si uitandu-ma pe timpii obtinuti ni se confirma asta. Fiind un concurs de nisa nu a mai venit masa de oameni pe care in mod normal o depasim si noi pe la concursuri de ajungem in prima treime/jumatate, asa ca am terminat la coada plutonului cu cei buni. Asta e situatia, e extrem de demoralizator sa alergi la antrenamente minim 2500 km pe an, poate peste 50.000 metri diferenta pozitiva de nivel si sa fii un carnat. Spre exemplu am vazut duminica dimineata, inainte de ultima etapa, un favorit ce abia mergea de febra, iar la intrebarea noastra ca ce a patit ne-a raspuns ca e prima alergare de anul asta, in rest a bagat numai bicicleta. Aia e bai nene, cand s-au impartit coaiele, unii au primit cate 3, inclusiv fetele participante, pentru noi a ramas doar cate jumatate. Noi alergam, dar degeaba. Citesc pe alte bloguri si forumuri povesti de pe la curse, toti aia din primul pluton fac niste curse de tot cacatul, nu se simt bine deloc, sunt neantrenati, mananca si se hidrateaza foarte prost, dar pana la urma tot castiga sau ma rog, sunt in frunte. Ei bine, noi chiar putem sa spunem cu mana pe inima ca am facut o cursa buna, ne-am simtit bine, poate daca trageam la maxim ca turbatii fara sa mai ridicam ochii din poteca mai castigam cel mult o ora per total, urcam un loc doua, mare sfaraiala. Ala e nivelul, noi si cand mergem foarte bine suntem de toata jena.

Pariticipantii de la masculin ramasi la premiere, aparem si noi in stanga sus

Dupa o festivitate de premiere ce a tinut pana in jurul orei 22:00, am plecat cu un autocar sa ne recuperam masina de la Pensiunea Ghiocelul unde o lasesem in prima zi, iar spre 3:00 dimineata am ajuns si noi la Ploiesti. Vlad trebuia sa se trezeasca la 7 sa plece la servici. :))

Iesirea a fost minunata, o sa o tin minte multa vreme de aici incolo, e adevarat ca am cheltuit niste bani pe care nu prea ii aveam nici eu nici Vlad la momentul asta, dar a meritat, atat datorita Fagarasului pe care il mai vizitasem in tineretile tulburi deci nu prea se pune, cat si celorlalte obiective vizitate si a oamenilor misto pe care i-am cunoscut. Am avut si noroc de o vreme absolut senzationala, cred ca cea mai buna vreme de munte posibila.

Eu o sa iau o pauza, mai vroiam sa particip anul asta la semimaratonul de la Ciucas, la MPC si la Azuga Trail. Probabil voi mai participa cel mult la MPC, sunt putin demoralizat de sumele pe care le platesc ca sa fiu la coada, prefer parca sa ma antrenez pe gratis. Voi mai reflecta la treaba asta si mai vedem.

Siteul oficial al UTF-ului este aici.
Multumim pentru pozele din timpul concursului lui Fodor Corina Maria, Silviei David si lui Adi Bostan, Alex Barli.
Materialele despre obiectivele vizitate le gasiti aici: Manastirea Brancoveanu, fotografii cu Manastirea Brancoveanu realizate de Ciprian Biclineru, Palatul Brukenthal Avrig, Biserica evanghelica fortificata.
Fotografiile din articol cu biserica fortificata si resedinta de vara Brukenthal le-am preluat de pe valeaavrig.ro. Tot acolo gasiti si un ghid interesant al Avrigului.
Multumim si lui Dragos Costea pentru trailerul excelent realizat. Il pun din nou sa vedeti cu totii pe unde am alergat. Am inteles ca anul acesta ne pregateste ceva si mai si, sper sa aparem si noi prin materialul nou, ce de filmat am fost sigur filmati. :)