Bucegi Marathon 7500, o experienta de viata

Fuse, fuse si se duse si "sperietoarea" competitiilor montane din acest an. Au mai ramas Ultra Trail Fagaras si Ultra Ciucas de o anvergura asemanatoare, dar si maratoane montane grele ca Retezat Maraton sau MPC. (Uite Raluca, te mentionez in primul paragraf :p).

Pentru cei care au deschis televizoarele mai tarziu, Marathon 7500, proba Elita, are o lungime oficiala de 90 km (de fapt sunt vreo 95 km), cu o diferenta pozitiva de nivel declarata de 7500 m (in realitate vreo 8000 m), desfasurata pe majoritatea potecilor marcate ala masivului Bucegi. Recunosc cinstit ca am fost speriat de aceasta aventura, nu ma simteam pregatit nici fizic dar nici psihic, asa ca in ultima luna am bagat vreo 12.000 m D+, mai ales prin zona Bucsoiului, descrisa de majoritatea participantilor la editiile precedente ca cea mai grea parte a concursului. 

Coechipierul meu a fost domnul Stan Turcu, nu il cunosteam personal dar stiam ca este un alergator cu experienta, cu siguranta mai mare ca a mea, avand la activ spre exemplu Ultra-ul din Ciucas in 2012 si Olympus Marathon 2013. 

Mai ales acum, dupa terminarea concursului, pot sa va spun ca pentru majoritatea concurentilor (adica cei ce termina dupa 30 de ore) nu prea este un concurs de trail running ci mai mult de tip adventure, alergi destul de putin dar trebuie sa iti gestionezi foarte atent resursele materiale (apa, mancare) dar si pe cele fizice si psihice. 

Dat fiind ca anul acesta punctele de alimentare au fost foarte bine aprovizionate cu mancare si apa, mergea si o abordare un pic mai simplista, nefiind nevoit sa cari frigiderul dupa tine, dar eu am preferat sa fiu pregatit pentru orice situatie asa ca am luat apa, mancare si toale un pic mai multe decat trebuia (hainele in exces si-au gasit pana la urma o intrebuintare, deci si-au avut rostul, dar nu vreau sa anticipez). 

Am ajuns la Pestera joi seara, am pus cortul si m-am pus pe mancat, baut si iesit la wc. Am asistat si la sedinta tehnica, unde organizatorilor le-a luat cam 45 minute sa povesteasca despre traseu, ca sa va dati seama cam cat aveam noi de parcurs.

Sedinta tehnica, arat circ cu basmaua aia in cap

Eu fiind in esenta un pantofar get beget, m-am dus la munte cu un cort potrivit mai degraba pentru iesiri la pescuit, un sac de dormit primit de mama drept zestre, saltea gonflabila de facut plaja pe ea si toale d-stea de oras, mai un blug, mai un puloverash.

Cam asa arata "cazarea"

Drept urmare am avut o noapte oribila. Salteaua s-a dezumflat, cortul s-a imbibat cu apa si a inghetat complet, iar eu am dardait ca turbatul in sacul de dormit prea mic. "Avantajul" a fost ca la o casa/cabana de langa camping s-au auzit pana pe la ora doua dimineata cantece frumoase, de petrecere. Am reascultat cu placere hituri din copilarie, gen "s-a marit armata" sau "vine politia si-mi ia toata marfa". 

Probabil am dormit vreo doua ore cu totul in noaptea precedenta, asa ca trezirea la ora 5 dimineata a fost o placere. Am bagat iar niste mancare la matz, am baut un izotonic, am lipit sfarcurile cu leucoplast, am dat cu crema antifrecare pe "obrajori" si cu vreo 5 minute inainte de startul de la ora 6:00 eram aproximativ gata. Mai mergea o iesire la wc si am uitat sa imi dau cu crema de soare, dar domnul Turcu m-a zorit spre start si nu am mai putut rezolva si aceste doua probleme.

In dreapta pozei puteti vedea cu ochiul liber un guster ce radea ca prostu'

Am plecat in jogging usor, sa nu fortam, iar primul post de control a fost la Cabana Varful cu Dor,  unde am ajuns dupa 1h13min (eu estimasem 1:20), deci eram in grafic.

Ma simteam dubios de bine dupa noaptea de rahat avuta

Am urcat la cota 2000, apoi am coborat spre 1400 si de acolo am alergat spre Poiana Stanii, unde am ajuns la 8:08, cu 12 minute inainte de grafic. Era totusi ceva in neregula, domnul Turcu nu reusea deloc sa manance absolut nimic, la un concurs de genul asta daca nu reusesti sa te alimentezi mai bine abandonezi din start. 

Nu mai stiu unde am citit ca un concurs de anduranta este in esenta un concurs de mancat si baut la care faci si ceva sport.

Eu eram bine merci iar domnul Turcu suferea vizibil

Urcarea spre Piatra Arsa a mers prost, domnul Turcu mergea din ce in ce mai greu, eu nu aveam ce sa ii fac, asa ca ii dadeam inainte. In timpul asta ne depaseau echipe, daca la inceput eram cred in prima jumatate, acum cadeam serios in clasament. Dar eram d-abia la inceput si raul nici nu venise. :)

La un moment dat am intalnit in poteca un concurent care urla efectv de crampe la stomac, coechipierul lui saracul nu stia ce sa faca, i-am dat doua pastile de Triferment si am continuat, sper sa isi fi revenit.

Intr-un final ce nu mai venea odata parca am ajuns la Piatra Arsa (P3) la ora 9:36, aveam in continuare avans fata de ce ne propusesem dar lucrurile nu erau deloc placute.

A urmat coborarea pe Jepii Mari, care a mers binisor, la vale lucrurile statea ceva mai bine si pentru coechipierul meu, nu am fortat dar totusi am iesit in Busteni la 10:50 (cu 30 minute inainte de timpul estimat!).

A urmat apoi punctul critic al concursului pentru noi, paradoxal venit la nici 6 ore de la start, adica urcarea pe Jepii Mici. Domnul Turcu nu putea sa manance in continuare nimic, avea stari de voma, eu nu stiam ce sa fac si echipe ne depaseau in continuu. Am facut peste trei ore pana la Babele (P5), in conditiile in care trebuia ajuns in vreo doua. Pe Jepi era si Silviu Balan cu Clinciu Jr., ne incurajau ei saracii dar degeaba.

Ce poza frumoasa a facut Balan, din pacate eram singur

Pierdusem deja 25 minute fata de timpul estimat, dar eu personal eram convins ca vom abandona, domnul Turcu suferea vizibil. A incercat sa ia un gel si a icnit a voma, a stat cu capul in jos vreo 5-10 minute, ma gandeam ca acolo ramanem, noroc ca nu mai era mult pana la Pestera.

La Babele

Parca si-a revenit nitel dupa ce a icnit/vomat, asa ca am ajuns la Pestera la 14:30, oarecum in grafic. Parcursesem in jur de 32 de km, cei mai usori, d-abia urma greul.

Acolo am stat si am mancat la greu eu, domnul Turcu s-a intins in cort vreo 10-15 minute sa isi revina. Nu eram prea convins ca o sa mai plecam de acolo, dar am zis totusi sa vedem cum merge la deal dupa pauza.

Am plecat pe una din vaile mele preferate din Bucegi, Valea Ialomitei, un traseu lin, frumos, cu doar doua -trei ruperi asa de nivel spre caldarea superioara. Acolo ne-am intalnit cu Balan pentru a doua oara. Am mers prost pe ea dar am mers, coechipierul meu dadea semne ca incepe sa isi revina. 

Starea de spirit era buna, ajungeam la Omu prima oara

Am ajuns la Omu (P7) pentru prima oara pe parcursul acestui concurs (trebuia sa mai ajungem inca de doua ori) la ora 17:13, adica cu vrea 45 minute intarziere fata de estimarile initiale. Am mancat cascaval cu paine, halva, am baut izotonic, domnul Turcu a reusit sa manance niste sunca si am luat-o in jos pe Valea Cerbului, pe care am alergat/mers usor ajungand la Gura Diham (P8) la 19:21, doar cu 20 minute mai tarziu fata de timpul estimat. 

Am bagat din nou papa la greu si am pornit spre "sperietoarea" concursului, Bucsoiu. Urcusul pana la Poiana Izvoarelor a mers frumos, acolo ne-am oprit sa luam apa de la niste voluntari foarte inimosi si saritori.

La Poiana Izvoarelor, impreuna cu Geriatrix

Pe parcursul concursului ne-am tot intersectat cu echipa Geriatrix, formata din prietenul meu Vuta Vlad si Silviu, ei ne depaseau pe urcari unde noi mergeam foarte prost, apoi ii prindeam pe coborari. Am hotarat astfel ca pe timpul noptii sa mergem impreuna, macar partea de pe Bucsoiu.

Pana la bancuta, adica prima oara cand intri in Valea Bucsoiului drumul este ok, cu mici suisuri si coborasuri, dupa care panta se inclina destul de mult pe niste jgheaburi de pamant foarte alunecoase, marginite si de o parte si de alta de o adevarata jungla de vegetatie. Intre timp se si intunecase si am dat drumul la frontale, iar La Prepeleac (P9) am ajuns la ora 21:45 (in estimarea mea visam la ora 21:00), unde am dat pentru a patra oara de Balan, care in mod sigur a alergat mai mult ca noi, desi era in afara concursului.

Au urmat apoi unele dintre cele mai grele ore ale concursului, pe drumul de La Prepeleac la Omu, un drum in mod normal de vreo 1h45min, pe care am stat aproape trei ore si jumatate. Eu am tras tare la inceput cand am impins in bete si picioare ca nebunu prin jgheaburile alea de pamant oribile, ne-am tarat pe zona stancoasa pe care organizatorii o asigurasera cu corzi si am ajuns in prima creasta absolut sleit, asa ca am zis sa iau un activator. Mare greseala am facut, dupa aceea m-a luat o senzatie de voma, sfarseala, rau general, greu de definit exact. Vantul batea cumplit, pareau sub 0 grade afara, ne pusesem tot ce aveam pe noi si tot dardaiam, iar eu ma taram efectiv. 

Am ajuns la Omu (P10) zdrobit, m-am asezat la masa sa mananc un sandvis si am adormit cu el in mana cateva minute, m-a trezit domnul Stan, care era enervant de proaspat.

Am hotarat sa plecam, daca adormeam nu stiu dupa aia cum aveam sa ma trezesc, desi eram foarte obosit si somnoros fizic nu ma durea nimic, nu aveam bataturi, rani sau mai stiu eu ce. Echipa Geriatrix a hotarat sa doarma nitel la cabana, in sala de mese, Silviu se simtea foarte rau, il durea un genunchi cumplit, mai ales pe coborari. Din pacate au si abandonat, au incercat la 5 dimineata sa plece de la Omu dar pe coborarea pe Ciubotea Silviu nu mai putea asa ca au hotarat sa se intoarca. E cu siguranta groaznic sa abandonezi dupa 24 ore de chin.

Cand am iesit din cabana era sa mor instantaneu, ne incalzisem si parea si mai frig, era o ceata rece, burnita usor si batea in continuare vantul ala criminal. Am luat-o si noi "incolo", ca nu vedeam nimic. Am bajbait pe platou vreo jumatate de ora, din cauza cetii nu vedeam mai deloc stalpii, pierdusem traseul, am zis sa scoatem busoala sa ne luam dupa ea. Busola era la masina, la caldurica, radea de noi, nenorocita.

Am mai dat cateva tururi pe platoul ala pana am gasit intr-un final intrarea pe Ciubotea. Bai baieti si fete, criminala valea aia, m-a distrus fizic, psihic, moral, sentimental, cum vreti voi. Daca la Bucsoiu stiam la ce sa ma astept, ei bine pe asta nu o cunosteam, si m-a violat grav. Coborari aproape verticale pe niste spalaturi, un milion de copaci cazuti care blocau poteca, miliarde de pietre care atentau la gleznele noastre obosite.

Ma simteam ca Alba ca zapada in padurea bantuita.

Era si o faza super haioasa de radeam singur ca prostu', din cauza luminii de la frontala erau tot felul de fluturasi de noapte ce ne dadeau tarcoale in jurul capului, din cand in cand luam cate un cur de sol si pe cand imi plangeam eu de mila stand pe posterior, vedeam stolul de fluturasi zburand in jurul capului ca in desene animate cand vreun personaj isi ia o tigaie in mecla.

Din cauza oboselii aveam o perceptie foarte ciudata asupra calcaturii mele pe poteca, simteam ca parca merg asa pe niste muschi foarte fin si afanat, dar era defapt un sol foarte tare si pietros.

Am ajuns la Bran dupa un milion de ore, ne-a luat vreo 4 ore sa parcurgem valea aia nenorocita, o sa ma duc sa o fac si pe lumina si odihnit, sa vad cum naiba o parcurg concurentii la Hit The Top in 3-4 ore dus intors, mi se pare sf. 

La Bran am mancat supa calda, am baut un ceiut, am incercat sa bag si niste paste dar nu mai intrau, huzur neneaca!

Si am luat-o usor la deal pe Valea Gaura. Asta am crezut eu, dar pana la Gaura mai era un urcus foarte sustinut prin padure pana in Saua Polite, pe care am plecat foarte viguros, deja era lumina, era placut, nu ma mai simteam rau, am zis sa rupem fashu'. Ne-a dat fatala urcusul asta, nu se mai termina, imi venea sa arunc si bete si tot si sa ma lungesc langa un pom plangand incetisor, 2h si 10 minute de urcus constant.

Dupa aia Valea Gaura nu a mai parut atat de grea, este o vale superba pe care nu mai fusesem niciodata, cascand gura la toate minunile din jurul nostru si concentrandu-ne la pasajele cu lanturi parca nici nu ne-am dat seama cand am ajuns in caldarea superioara. Unde m-am taiat din nou, nu mai aveam niciun chef de nimic, m-am asezat in cur si ma uitam in gol, incercand sa mananc un baton d-ala cu cereale de care oricum ma saturasem pana peste cap.

Am ajuns si la Omu pentru ultima oara in acest concurs, la ora 10:28, cu aproape 3 ore dupa ora propusa/estimata. Am ajuns ca niste campioni, impreuna cu prima echipa de la Hobby, formata din Radu Milea si Alin Tanase, care au terminat cu un timp sf proba.

Am luat-o asa la plimbare pe ultima bucla a traseului, cu gandul ca oricum terminam dar nu mai are rost sa fortam nimic. Pe platoul spre Batrana ne-am intalnit si cu Gabi Solomon si Oana Badea care ne-au facut poze. 

Aici inviasem

De la refugiul Batran a urmat coborarea in Poiana Gutanu pe care am abordat-o usurel si cu atentie sa nu ne inecam la mal, asa ca nu mi s-a parut chiar atat de urat precum auzisem. De la Omu pana la Gutanu am facut vreo 2h15min, la mers foarte relaxat. Era ora 12:55 si ne spune un voluntar din post ca mai avem maxim doua ore pana la finish. Aoleo zic in gandul meu, taci ca terminam in sub 33 ore, adica pana in ora 15:00.

Si da-i si alearga-l pe domnul Stan, de am ajuns la Saua Strunga la 14:16 si in Padina la 14:45. Din pacate chiar nu mai putea sa alerge, abia daca mai mergea, asa ca nu a mai mers fortat si am mers incetisor catre finish, terminand in 33 ore si 16 minute.

Timpii estimati, totalul este eronat, cred ca da pana in 32 ore

Timpii realizati, total 33 ore si 16 minute

Stiu ca au fost echipe care au abandonat la ultimul post din Omu si au coborat pe Valea Ialomitei spre Pestera, una dintre ele fiind Run for children (Andrei Gligor si Bogdan Mincinoiu), langa care am avut tabara de baza si am tot interactionat pe parcursul acestor zile. Mie personal mi se pare o mare greseala, deoarece ultima bucla este foarte lina si abordabila, mult mai usoara pentru picioarele obosite decat Valea Ialomitei. Repet, ca sa stie cei ce vor participa anul viitor, ultima bucla este extrem de usoara, raportata la restul traseului!

La finish am papat supa, paste, pepene, am baut berica. Toata mancarea era gatita de organizatori la ceaun, excelenta idee, au fost super bune! Dupa aia m-am culcat vreo 3 ore ca eram absolut distrus.

Eu ca un tampit ce sunt am lasat lada frigorifica in bricheta de la masina si am consumat bateria de tot, asa ca nu am mai reusit sa plecam cu ea. Am distrus doua cabluri de alimentare (scuze Adi Bostan si cealalta persoana care a ramas fara cablu) si am chinuit masina lui Andrei Gligor pe parcursul acestui proces, Gabi Solomon la volan, domnul Stan la motor, era circ. Scuze baieti, daca am de dat niste bani cuiva sau de reparat ceva, va rog sa imi spuneti. Nu am reusit sa o pornim, bateria fiind terminata, asa ca a o prietena, Raluca, ne-a luat de acolo, eu nu mai rezistam o noapte in masina sau la cort, eram distrus psihic de perspectiva frigului ce urma. I-am promis Ralucai ca ii dau o prajitura si o mentionez in primul paragraf al acestei povestiri, m-am tinut de cuvant, sper ca este multumita. Intre timp am luat si masina de la Pestera, are baterie noua, motaie fericita in parcare.

Concursul a fost superb, organizat perfect, oamenii de la CPNT au facut o treaba extraordinara. Toti in punctele de control au fost extrem de saritori, draguti, chiar daca pe unii i-am trezit noaptea din somn. Nici nu imi pot inchipui cat de greu este sa stai la Omu o zi si o noapte sa astepti concurenti. Eu am stat pe acolo maxim o ora in total si a fost cumplit. Silviu Balan e Speedy Gonzales, ne-am, intalnit cu el de vreo 5 ori pe parcursul concursului, de fiecare data a avut o vorba buna si un zambet pentru noi, multumim mult!

Multumim, CPNT!

Ii multumesc domnului Stan Turcu pentru taria deosebita de caracter de care a dat dovada, a continuat atunci cand majoritatea, printre care si eu cu siguranta, ar fi abandonat. 

Nu am absolut nimic fizic dupa acest abuz, nicio unghie picata, basici, febra, dureri de oase, ligamente, incheieturi, este incredibil cat de bine ma simt. Din cauza ca am uitat sa imi iau un strugurel de buze sau altceva am ditamai botul de la frig si vant, sunt fix celebra necunoscuta Bianca Dragusanu, in plus de asta sunt ars de soare pe ceafa, dar in rest e totul perfect!

Psihic in schimb sunt destul de consumat, spre exemplu duminica seara am varsat cateva lacrimi cand Jackie Chan s-a impacat, complet improbabil, cu o cucoana, intr-un film de cacat de la tv.

Si mi-e o foameeeeeeee...

Si pentru ca sunt foarte sensibil la ora asta, am si o dedicatie muzicala pentru voi: